Articol Mai mult decât biruitor

Scris de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 317
Scris:
BBCode: [url=/articol/id/492-mai-mult-dec-t-biruitor]Mai mult decât biruitor[/url]
Sa fii mai mult decât biruitor nu înseamnă că ai ajuns în culmile succesului sau că îţi merg toate ca pe roate. Uneori trebuie să te birui pe tine însuţi, să ai biruinţă asupra pornirilor tale greşite, să birui pofta rea şi gândurile care vin de la cel rău. Sau să reuşeşti să depăşeşti problema care îţi stă înainte, durerea, încercarea, eşecul.
Biruinţa vine însă numai în urma unei lupte. Nu poţi avea birinţă dacă nu faci nimic. Când lupţi ai două variante: să pierzi sau să câştigi. Poate că spui: „Mai bine nu luptam pentru că oricum pierdeam”. De unde poţi ştii însă? Viaţa creştină este o luptă permanentă. Nu poţi trăi cu atitudinea de învins doar pentru că îţi este teamă să intri în luptă. Nu ai cum să ştii dacă vei reuşi decât dacă încerci şi nu te dai bătut uşor.
Trebuie să ai o atitudine de biruitor şi totuşi să rămâi smerit; să ai o atitudine de biruitor şi totuşi să nu îţi reuşească lucrurile în viaţă. Poţi să spui şi tu cum a zis profetul: „Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!”
Poţi depăşi orice circumstanţă atunci când încrederea ta este deplină în Dumnezeu. Prin El eşti mai mult decât biruitor. Privind spre tine nu vei fii niciodată pe deplin biruitor, ci numai privind la ceea ce El poate face prin tine. Prin ajutorul Lui ai victoria. “Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.”(Romani 8.37)
Poate că te întrebi: “Pot fi biruitor ţinând cont de circumstanţele dificile prin care trec sau de oamenii care mă dezamăgesc constant?” Totuşi, credinţa în Dumnezeu îţi dă puterea de a vedea altfel lucrurile. Nu zic că este uşor. Vei vărsa şi lacrimi, dar acestea doar vor curăţi ochiul credinţei tale, după care te vei îndrepta şi bucura de nădejdea promisă. Aşa că, nu lăsa durearea să îţi controleze viaţa. Ridică-te deasupra împrejurărilor, scutură-te şi spune: „Prin Tine, Doamne, eu pot mai mult şi cu tine voi trece prin toate valurile şi furtunile vieţii cu fruntea sus, pentru că ştiu în cine m-am încrezut.”
Nădejdea aceasta să te însufleţească mereu!
Şi, nu uita că biruinţa o ai doar pe măsură ce începi să lupţi!
SMS
Nu a fost notat încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentat încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Blog >> Blog, categoria Diverse >> Articol Mai mult decât biruitor | Salvatorul.ro
meniu prim
" DE VREI SĂ FII IUBIT, FII VREDNIC DE IUBIRE! "