Articol Har care necesită participare activă

Scris de: -Salvatorul.Ro
Vizualizări: 310
Scris:
BBCode: [url=/articol/id/692-har-care-necesit-participare-activ]Har care necesită participare activă[/url]
“Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” Efeseni 2:8-9.

Așadar, noi vedem ce înseamnă că suntem mântuiți prin har, dar acesta este un har care necesită participarea noastră activă. Deși credincioșii care au primit Duhul Sfânt pot fi foarte activi când este vorba de lucrurile exterioare, îi poți auzi zicând: “noi nu putem face nimic” când este vorba de a birui păcatul și de a trăi o viață nouă. Ei se consolează cu asta că ei sunt mântuiți prin har, nu prin fapte. Dar Isus spune, “fără Mine nu puteți face nimic”. (Ioan 15:5)

Noi suntem în stare să-L urmăm, putem să ne negăm pe noi înșine și să ne luăm crucea în fiecare zi
Când am primit Duhul lui Isus, suntem capabili să-L urmăm. Dacă aceasta este dorința noastră, noi ne putem nega pe noi înșine, lua crucea zilnic, și să facem voia lui Dumnezeu. În acest fel putem căpăta noi slava Domnului nostru Isus (2 Tesaloniceni 2:14).

Dacă facem așa, atunci nu am primit harul lui Dumnezeu în zadar. 2 Corinteni 6:1-2.
SMS
Nota: 10
Puncte: 10
Voturi 1
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
1 aprecieri
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentat încă!
Daca comentezi acest articol, Salvatorul.Ro îți oferă suma de 300 lei!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Blog >> Blog, categoria Diverse >> Articol Har care necesită participare activă | Salvatorul.ro
meniu prim
Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. ( 1 Petru 4:10 )