Biblia DCC Geneza capitolul 18

Setări Biblia
11. Avraam şi Sara erau bătrâni, înaintaţi în vârstă; şi Sarei nu-i mai venea rânduiala femeilor.
12. Sara a râs în sine, zicând: „Acum, când am îmbătrânit, să mai am pofte? Domnul meu, bărbatul, de asemenea, este bătrân.”
13. Domnul a zis lui Avraam: „Pentru ce a râs Sara, zicând: „Cu adevărat, să mai pot avea copil, eu, care sunt bătrână?”
14. Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, şi Sara va avea un fiu.”
15. Sara a tăgăduit şi a zis: „N-am râs!” Căci i-a fost frică. Dar El a zis: „Ba da, ai râs!”

Avraam mijloceşte pentru Sodoma.

16. Bărbaţii aceia s-au sculat să plece şi s-au uitat înspre Sodoma. Avraam a plecat cu ei, să-i petreacă.
17. Atunci Domnul a zis: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?…
18. Căci Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului.
19. Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”…
20. Şi Domnul a zis: „Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s-a mărit, şi păcatul lor într-adevăr este nespus de greu.
-
Pagina 2 din 4
Sari la pagina:
capitolul 18 din 50
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Geneza >> Biblia DCC Geneza capitolul 18 - pagina 2 | Salvatorul.ro
meniu prim
Fiți și voi îndelung răbdători, întăriți-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape. ( Iacov 5:8 )