Biblia DCC Geneza capitolul 47

Setări Biblia

Gosen. Iacov înaintea lui Faraon.

1. Iosif s-a dus să înştiinţeze pe faraon şi i-a spus: „Fraţii mei şi tatăl meu au sosit din ţara Canaan, cu oile şi boii şi cu tot avutul lor; şi sunt în ţinutul Gosen.”
2. A luat pe cinci din fraţii lui şi i-a adus înaintea lui faraon.
3. Faraon a întrebat pe fraţii lui Iosif: „Cu ce vă îndeletniciţi?” Ei au răspuns lui faraon: „Robii tăi sunt păstori, cum erau şi părinţii noştri.”
4. Şi au mai zis lui faraon: „Noi am venit ca să locuim o vreme aici în ţară, pentru că nu mai este păşune pentru oile robilor tăi şi este o mare foamete în ţara Canaanului; îngăduie, dar, robilor tăi să locuiască în ţinutul Gosen.”
5. Faraon a zis lui Iosif: „Tatăl tău şi fraţii tăi au venit la tine.
6. Ţara Egiptului este deschisă înaintea ta; aşază pe tatăl tău şi pe fraţii tăi în cea mai bună parte a ţării. Să locuiască în ţinutul Gosen; şi dacă găseşti printre ei oameni destoinici, pune-i în fruntea turmelor mele.”
7. Iosif a adus pe tatăl său, Iacov, şi l-a înfăţişat înaintea lui faraon. Şi Iacov a binecuvântat pe faraon.
8. Faraon a întrebat pe Iacov: „Care este numărul zilelor anilor vieţii tale?”
9. Iacov a răspuns lui faraon: „Zilele anilor călătoriei mele sunt o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieţii mele au fost puţine la număr şi rele şi n-au atins zilele anilor vieţii părinţilor mei, în timpul călătoriei lor.”
10. Iacov a binecuvântat iarăşi pe faraon şi a plecat dinaintea lui faraon.

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 47 din 50
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Geneza >> Biblia DCC Geneza capitolul 47 | Salvatorul.ro
meniu prim
Când te simți singur și părăsit, când lucrurile nu îți merg așa cum ai vrea, când ai probleme și necazuri, atunci Dumnezeu te iubește cel mai mult, și toate necazurile vor lucra spre binele tău.