Biblia DCC 2 Samuel capitolul 5

Setări Biblia

David împărat peste tot Israelul.

1. Toate seminţiile lui Israel au venit la David, în Hebron, şi au zis: „Iată că noi suntem os din oasele tale şi carne din carnea ta.
1Cron 11.1
Tot Israelul s-a strâns la David la Hebron, zicând: „Iată că noi suntem os din oasele tale şi carne din carnea ta. ;1Cron 12.23
Iată numărul oamenilor înarmaţi pentru război, care s-au dus la David în Hebron, ca să treacă asupra lui domnia lui Saul, după porunca Domnului: ;Gen 29.14
Şi Laban i-a zis: „Cu adevărat, tu eşti os din oasele mele şi carne din carnea mea!” Iacov a stat la Laban o lună. ;
2. Chiar odinioară când Saul era împăratul nostru, tu povăţuiai şi strângeai pe Israel. Domnul ţi-a zis: „Tu vei paşte pe poporul Meu, Israel, şi vei fi căpetenia lui Israel.”
1Sam 18.13
L-a îndepărtat de lângă el şi l-a pus mai mare peste o mie de oameni. David ieşea şi intra în fruntea poporului; ;1Sam 16.1-12
Domnul a zis lui Samuel: „Când vei înceta să plângi pe Saul, pentru că l-am lepădat, ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ţi cornul cu untdelemn şi du-te; te voi trimite la Isai, betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales ca împărat.” ;Ps 78.71
L-a luat dinapoia oilor care alăptau, ca să pască pe poporul Său, Iacov, şi pe moştenirea Sa, Israel. ;2Sam 7.7
Pretutindeni pe unde am mers cu toţi copiii lui Israel, am spus Eu oare vreo vorbă vreuneia din seminţiile lui Israel, căreia îi poruncisem să pască pe poporul Meu, Israel, zicând: „Pentru ce nu-Mi zidiţi o Casă de cedru?”? ;
3. Astfel toţi bătrânii lui Israel au venit la împărat, în Hebron, şi împăratul David a făcut legământ cu ei la Hebron, înaintea Domnului. Şi au uns pe David împărat peste Israel.
1Cron 11.3
Astfel toţi bătrânii lui Israel au venit la împărat la Hebron, şi David a făcut legământ cu ei la Hebron, înaintea Domnului. Au uns pe David împărat peste Israel, după cuvântul Domnului spus prin Samuel. ;2Imp 11.17
Iehoiada a făcut un legământ între Domnul, împărat şi popor, prin care ei aveau să fie poporul Domnului; a încheiat şi un legământ între împărat şi popor. ;Jud 11.11
Şi Iefta a pornit cu bătrânii Galaadului. Poporul l-a pus în fruntea lui şi l-a aşezat căpetenie, şi Iefta a spus din nou înaintea Domnului, la Miţpa, toate cuvintele pe care le rostise. ;1Sam 23.17
şi i-a zis: „Nu te teme de nimic, căci mâna tatălui meu, Saul, nu te va atinge. Tu vei domni peste Israel, şi eu voi fi al doilea după tine; tatăl meu, Saul, ştie şi el bine lucrul acesta.” ;
4. David era în vârstă de treizeci de ani când s-a făcut împărat şi a domnit patruzeci de ani.
5. La Hebron a domnit peste Iuda şapte ani şi şase luni, şi la Ierusalim a domnit treizeci şi trei de ani peste tot Israelul şi Iuda.
2Sam 2.11
Timpul cât a domnit David la Hebron peste casa lui Iuda a fost de şapte ani şi şase luni. ;1Cron 3.4
Aceştia şase i s-au născut la Hebron. El a domnit acolo şapte ani şi şase luni, iar la Ierusalim a domnit treizeci şi trei de ani. ;

Cucerirea Ierusalimului.

6. Împăratul a mers cu oamenii lui asupra Ierusalimului, împotriva iebusiţilor, locuitorii ţării. Ei au zis lui David: „Să nu intri aici, căci şi orbii şi ologii ţi se vor împotrivi!” Prin aceasta voiau să spună că David nu va intra cu niciun chip aici.
Jud 1.21
Fiii lui Beniamin n-au izgonit pe iebusiţii care locuiau la Ierusalim; şi iebusiţii au locuit în Ierusalim cu fiii lui Beniamin până în ziua de azi. ;Ios 15.63
Fiii lui Iuda n-au putut izgoni pe iebusiţii care locuiau la Ierusalim; şi iebusiţii au locuit cu fiii lui Iuda la Ierusalim până în ziua de azi. ;Jud 1.8
Fiii lui Iuda au pornit lupta împotriva Ierusalimului şi l-au luat; l-au trecut prin ascuţişul sabiei şi au dat foc cetăţii. ;Jud 19.11-12
Când s-au apropiat de Iebus, ziua se plecase mult spre seară. Sluga a zis atunci stăpânului său: „Haidem să ne îndreptăm spre cetatea aceasta a iebusiţilor şi să rămânem în ea peste noapte.” ;
7. Dar David a pus mâna pe cetăţuia Sionului: aceasta este cetatea lui David.
2Sam 5.9
David s-a aşezat în cetăţuie, pe care a numit-o cetatea lui David. A făcut întărituri de jur împrejur, în afară şi înăuntrul lui Milo. ;1Imp 2.10
David a adormit cu părinţii lui şi a fost îngropat în cetatea lui David. ;1Imp 8.1
Atunci împăratul Solomon a adunat la el, la Ierusalim, pe bătrânii lui Israel şi pe toate căpeteniile seminţiilor, pe căpeteniile familiilor copiilor lui Israel, ca să mute din cetatea lui David, adică Sionul, chivotul legământului Domnului. ;
8. David zisese în ziua aceea: „Oricine va bate pe iebusiţi să arunce în canal pe şchiopii şi pe orbii aceia care sunt vrăjmaşii lui David.” – De aceea se zice: „Orbul şi şchiopul să nu intre în Casa Domnului.” –
1Cron 11.6-9
David zisese: „Oricine va bate cel dintâi pe iebusiţi va fi căpetenie şi domn.” Ioab, fiul Ţeruiei, s-a suit cel dintâi, şi a ajuns căpetenie. ;
9. David s-a aşezat în cetăţuie, pe care a numit-o cetatea lui David. A făcut întărituri de jur împrejur, în afară şi înăuntrul lui Milo.
2Sam 5.7
Dar David a pus mâna pe cetăţuia Sionului: aceasta este cetatea lui David. ;
10. David ajungea tot mai mare, şi Domnul Dumnezeul oştirilor era cu el.

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 5 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 2 Samuel >> Biblia DCC 2 Samuel capitolul 5 | Salvatorul.ro
meniu prim
Neprihăniților, bucurați-vă în Domnul! Oamenilor fără prihană le stă bine cântarea de laudă. ( Psalmii 33:1 )