Ezec 41.6 Odăile lăturalnice erau unele peste altele, în număr de treizeci, aşezate în trei caturi; ele dădeau în nişte îmbucături de zid, făcute anume pentru odăile acestea de jur împrejurul Casei, aşa că se sprijineau pe ele, şi nu pe zidul Casei.
1Imp 6.16 A îmbrăcat cu scânduri de cedru cei douăzeci de coţi ai fundului Casei de la pardoseală până în creştetul zidurilor şi a păstrat locul acesta ca să facă din el Sfânta Sfintelor, Locul Preasfânt.
meniu prim Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.