Biblia DCC 2 Imparati capitolul 24

Setări Biblia
1. Pe vremea sa, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a pornit cu război. Ioiachim i-a fost supus trei ani; dar s-a răsculat din nou împotriva lui.
2. Atunci Domnul a trimis împotriva lui Ioiachim cete de haldei, cete de sirieni, cete de moabiţi şi cete de amoniţi; le-a trimis împotriva lui Iuda, ca să-l nimicească, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin robii Săi prorocii.
3. Lucrul acesta s-a întâmplat numai după porunca Domnului, care voia să lepede pe Iuda dinaintea Lui, din pricina tuturor păcatelor săvârşite de Manase
4. şi din pricina sângelui nevinovat pe care-l vărsase Manase şi de care umpluse Ierusalimul. De aceea, lucrul acesta Domnul n-a vrut să-l ierte.
5. Celelalte fapte ale lui Ioiachim şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
6. Ioiachim a adormit cu părinţii săi. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ioiachin.
7. Împăratul Egiptului n-a mai ieşit din ţara lui, căci împăratul Babilonului luase tot ce era al împăratului Egiptului, de la pârâul Egiptului până la râul Eufratului.

Ioiachim. - Împresurarea Ierusalimului.

8. Ioiachin avea optsprezece ani când a ajuns împărat şi a domnit trei luni la Ierusalim. Mama sa se chema Nehuşta, fata lui Elnatan, din Ierusalim.
9. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său.
10. În vremea aceea, slujitorii lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, s-au suit împotriva Ierusalimului, şi cetatea a fost împresurată.

Pagina 1 din 2
capitolul 24 din 25
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 2 Imparati >> Biblia DCC 2 Imparati capitolul 24 | Salvatorul.ro
meniu prim
O minune e orice zi!