Biblia DCC Ezra capitolul 8

Setări Biblia
11. din fiii lui Bebai, Zaharia, fiul lui Bebai, şi cu el douăzeci şi opt de bărbaţi;
12. din fiii lui Azgad, Iohanan, fiul lui Hacatan, şi cu el o sută zece bărbaţi;
13. din fiii lui Adonicam, cei din urmă, ale căror nume iată-le: Elifelet, Ieiel şi Şemaia, şi cu ei şaizeci de bărbaţi;
14. din fiii lui Bigvai, Utai şi Zabud, şi cu ei şaptezeci de bărbaţi.
15. I-am strâns la râul care curge spre Ahava şi am tăbărât acolo trei zile. Am căutat între popor şi preoţi, şi n-am găsit acolo pe niciunul din fiii lui Levi.
16. Atunci am trimis să cheme pe căpeteniile Eliezer, Ariel, Şemaia, Elnatan, Iarib, Elnatan, Natan, Zaharia şi Meşulam, şi pe învăţătorii, Ioiarib şi Elnatan.
17. I-am trimis la căpetenia Ido, care locuia la Casifia, şi am pus în gura lor ce trebuiau să spună lui Ido şi fraţilor săi slujitori ai Templului care erau la Casifia, ca să ne aducă slujitori pentru Casa Dumnezeului nostru.
18. Şi, fiindcă mâna cea bună a Dumnezeului nostru era peste noi, ne-au adus pe Serebia, bărbat cu minte, dintre fiii lui Mahli, fiul lui Levi, fiul lui Israel, şi cu el pe fiii şi fraţii lui, în număr de optsprezece;
19. pe Haşabia, şi cu el pe Isaia, dintre fiii lui Merari, fraţii săi şi fiii lor, în număr de douăzeci;
20. şi dintre slujitorii Templului, pe care David şi căpeteniile îi puseseră în slujba leviţilor, două sute douăzeci de slujitori ai Templului, toţi numiţi pe nume.
-
Pagina 2 din 4
Sari la pagina:
capitolul 8 din 10
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Ezra >> Biblia DCC Ezra capitolul 8 - pagina 2 | Salvatorul.ro
meniu prim
Cel mai trist moment este atunci când te afli singur în propriul tău interior.