Biblia DCC Neemia capitolul 12

Setări Biblia
31. Am suit pe zid pe căpeteniile lui Iuda şi am făcut două coruri mari. Cel dintâi a pornit pe partea dreaptă a zidului, spre poarta gunoiului.
Neem 12.38
Al doilea cor a pornit spre stânga. În urma lui veneam eu cu cealaltă jumătate din popor, pe zid. Trecând pe deasupra turnului cuptoarelor, au mers până la zidul cel lat; ;Neem 2.13
Am ieşit noaptea pe poarta văii şi m-am îndreptat spre izvorul balaurului şi spre poarta gunoiului, uitându-mă cu băgare de seamă la zidurile dărâmate ale Ierusalimului şi la porţile lui arse de foc. ;Neem 3.13
Hanun şi locuitorii Zanoahului au dres poarta văii. Au zidit-o şi i-au pus uşile, încuietorile şi zăvoarele. Ei au făcut o mie de coţi de zid până la poarta gunoiului. ;
32. În urma acestui cor mergeau Hosea şi jumătate din căpeteniile lui Iuda:
33. Azaria, Ezra, Meşulam,
34. Iuda, Beniamin, Şemaia şi Ieremia,
35. unii din fiii preoţilor cu trâmbiţe, Zaharia, fiul lui Ionatan, fiul lui Şemaia, fiul lui Matania, fiul lui Mica, fiul lui Zacur, fiul lui Asaf,
Num 10.2-8
„Fă-ţi două trâmbiţe de argint; să le faci de argint bătut. Ele să-ţi slujească pentru chemarea adunării şi pentru pornirea taberelor. ;
36. şi fraţii săi, Şemaia, Azareel, Milalai, Ghilalai, Maai, Netaneel, Iuda şi Hanani, cu instrumentele de muzică ale lui David, omul lui Dumnezeu. Cărturarul Ezra era în fruntea lor.
1Cron 28.5
Dintre toţi fiii mei – căci Domnul mi-a dat mulţi fii – a ales pe fiul meu Solomon, ca să-l pună pe scaunul de domnie al împărăţiei Domnului, peste Israel. ;
37. La poarta izvorului s-au suit drept înainte pe treptele cetăţii lui David, pe ridicătura zidului, deasupra casei lui David, până la poarta apelor, spre răsărit.
Neem 2.14
Am trecut pe la poarta izvorului şi pe la iazul împăratului, şi nu era loc pe unde să treacă vita care era sub mine. ;Neem 3.15
Şalum, fiul lui Col-Hoze, mai marele peste ţinutul Miţpa, a dres poarta izvorului. A zidit-o, a acoperit-o cu scânduri şi i-a pus uşile, încuietorile şi zăvoarele. A făcut zidul iazului Siloe lângă grădina împăratului, până la treptele care coboară din cetatea lui David. ;Neem 3.15
Şalum, fiul lui Col-Hoze, mai marele peste ţinutul Miţpa, a dres poarta izvorului. A zidit-o, a acoperit-o cu scânduri şi i-a pus uşile, încuietorile şi zăvoarele. A făcut zidul iazului Siloe lângă grădina împăratului, până la treptele care coboară din cetatea lui David. ;Neem 3.26
Slujitorii Templului, care locuiesc pe deal, au lucrat până în dreptul porţii apelor, la răsărit, şi până în dreptul turnului care iese în afară. ;Neem 8.1-16
Când a venit luna a şaptea, copiii lui Israel erau în cetăţile lor. Atunci tot poporul s-a strâns ca un singur om pe locul deschis dinaintea porţii apelor. Au zis cărturarului Ezra să se ducă să ia cartea Legii lui Moise dată de Domnul lui Israel. ;
38. Al doilea cor a pornit spre stânga. În urma lui veneam eu cu cealaltă jumătate din popor, pe zid. Trecând pe deasupra turnului cuptoarelor, au mers până la zidul cel lat;
Neem 12.31
Am suit pe zid pe căpeteniile lui Iuda şi am făcut două coruri mari. Cel dintâi a pornit pe partea dreaptă a zidului, spre poarta gunoiului. ;Neem 3.11
O altă parte a zidului şi turnul cuptoarelor au fost drese de Malchia, fiul lui Harim, şi de Haşub, fiul lui Pahat-Moab. ;Neem 3.8
alături de ei a lucrat Uziel, fiul lui Harhaia, dintre argintari, şi alături de el a lucrat Hanania, dintre făcătorii de mir. Au întărit Ierusalimul până la zidul cel lat. ;
39. apoi pe deasupra porţii lui Efraim, pe deasupra porţii celei vechi, pe deasupra porţii peştilor, pe deasupra turnului lui Hananeel şi pe deasupra turnului Mea până la poarta oilor. Şi s-au oprit la poarta temniţei.
2Imp 14.13
Ioas, împăratul lui Israel, a prins la Bet-Şemeş pe Amaţia, împăratul lui Iuda, fiul lui Ioas, fiul lui Ahazia. Apoi a venit la Ierusalim şi a făcut o spărtură de patru sute de coţi în zidul Ierusalimului, de la poarta lui Efraim până la poarta unghiului. ;Neem 8.16
Atunci poporul s-a dus şi a adus ramuri şi au făcut corturi pe acoperişul caselor lor, în curţile lor, în curţile Casei lui Dumnezeu, pe locul deschis dinaintea porţii apelor şi pe locul deschis de la poarta lui Efraim. ;Neem 3.6
Ioiada, fiul lui Paseah, şi Meşulam, fiul lui Besodia, au dres poarta cea veche. Au acoperit-o cu scânduri şi i-au pus uşile, încuietorile şi zăvoarele. ;Neem 3.3
Fiii lui Senaa au zidit poarta peştilor. Au acoperit-o cu scânduri şi i-au pus uşile, încuietorile şi zăvoarele. ;Neem 3.1
Marele preot Eliaşib s-a sculat împreună cu fraţii săi, preoţii, şi au zidit poarta oilor. Au sfinţit-o şi i-au pus uşile; au sfinţit-o de la turnul Mea, până la turnul lui Hananeel. ;Neem 3.32
Argintarii şi negustorii au lucrat între odaia de sus din colţ şi poarta oilor. ;Ier 32.2
Oastea împăratului Babilonului împresura pe atunci Ierusalimul, şi prorocul Ieremia era închis în curtea temniţei, care ţinea de casa împăratului lui Iuda. ;
40. Cele două coruri s-au oprit în Casa lui Dumnezeu; şi tot aşa şi eu şi dregătorii care erau cu mine,
-
Pagina 4 din 5
Sari la pagina:
capitolul 12 din 13
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Neemia >> Biblia DCC Neemia capitolul 12 - pagina 4 | Salvatorul.ro
meniu prim
În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie.