Biblia DCC Iov capitolul 31
11. Căci aceasta ar fi fost o nelegiuire, o fărădelege vrednică să fie pedepsită de judecători,
SMS 12. un foc care mistuie până la nimicire şi care mi-ar fi prăpădit toată bogăţia.
SMS 13. De aş fi nesocotit dreptul slugii sau slujnicei mele, când se certau cu mine,
SMS 14. ce aş putea să fac, când Se ridică Dumnezeu? Ce aş putea răspunde când pedepseşte El?
SMS 15. Cel ce m-a făcut pe mine în pântecele mamei mele, nu l-a făcut şi pe el? Oare nu ne-a întocmit acelaşi Dumnezeu în pântecele mamei?
SMS 16. Dacă n-am dat săracilor ce-mi cereau, dacă am făcut să se topească de plâns ochii văduvei,
SMS 17. dacă mi-am mâncat singur pâinea, fără ca orfanul să-şi fi avut şi el partea lui din ea,
SMS 18. eu, care din tinereţe l-am crescut ca un tată, eu, care de la naştere am sprijinit pe văduvă;
SMS 19. dacă am văzut pe cel nenorocit ducând lipsă de haine, pe cel lipsit neavând învelitoare,
SMS 20. fără ca inima lui să mă fi binecuvântat, fără să fi fost încălzit de lâna mieilor mei;
SMS
meniu primMărturisiți-vă unii altora păcatele, și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. ( Iacov 5:16 )