Biblia DCC Psalmii capitolul 111

Setări Biblia
1. Lăudaţi pe Domnul! Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea, în tovărăşia oamenilor fără prihană şi în adunare.
2. Mari sunt lucrările Domnului, cercetate de toţi cei ce le iubesc.
3. Strălucire şi măreţie este lucrarea Lui, şi dreptatea Lui ţine în veci.
4. El a lăsat o aducere aminte a minunilor Lui, Domnul este îndurător şi milostiv.
5. El a dat hrană celor ce se tem de El; El Îşi aduce pururi aminte de legământul Lui.
6. El a arătat poporului Său puterea lucrărilor Lui, căci le-a dat moştenirea neamurilor.
7. Lucrările mâinilor Lui sunt credincioşie şi dreptate; toate poruncile Lui sunt adevărate,
8. întărite pentru veşnicie, făcute cu credincioşie şi neprihănire.
9. A trimis poporului Său izbăvirea, a aşezat legământul Său în veci; Numele Lui este sfânt şi înfricoşat.
10. Frica Domnului este începutul înţelepciunii; toţi cei ce o păzesc au o minte sănătoasă, şi slava Lui ţine în veci.
Pagina 1 din 1
capitolul 111 din 150
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Psalmii >> Biblia DCC Psalmii capitolul 111 | Salvatorul.ro
meniu prim
Dacă vrei să îți învingi o slăbiciune, nu o hrăni!