Biblia DCC Exodul capitolul 19

Setări Biblia

Pustia şi muntele Sinai.

1. În luna a treia după ieşirea lor din ţara Egiptului, copiii lui Israel au ajuns în ziua aceea în pustiul Sinai.
trimiteri 1
2. După ce au plecat de la Refidim, au ajuns în pustiul Sinai şi au tăbărât în pustiu. Israel a tăbărât acolo, în faţa muntelui.
trimiteri 2
3. Moise s-a suit la Dumnezeu. Şi Domnul l-a chemat de pe munte, zicând: „Aşa să vorbeşti casei lui Iacov şi să spui copiilor lui Israel:
trimiteri 3
4. „Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine.
trimiteri 4
5. Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu;
trimiteri 20
6. Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.”
trimiteri 12
7. Moise a venit de a chemat pe bătrânii poporului şi le-a pus înainte toate cuvintele acestea, cum îi poruncise Domnul.
8. Tot poporul a răspuns: „Vom face tot ce a zis Domnul!” Moise a spus Domnului cuvintele poporului.
trimiteri 3
9. Şi Domnul a zis lui Moise: „Iată, voi veni la tine într-un nor gros, pentru ca să audă poporul când îţi voi vorbi şi să aibă întotdeauna încredere în tine.” Moise a spus Domnului cuvintele poporului.
trimiteri 10

Pregătirea pentru primirea Legii.

10. Şi Domnul a zis lui Moise: „Du-te la popor, sfinţeşte-i, azi şi mâine, şi pune-i să-şi spele hainele.
trimiteri 5

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 19 din 40
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Exodul >> Biblia DCC Exodul capitolul 19 | Salvatorul.ro
meniu prim
Fiți și voi îndelung răbdători, întăriți-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape. ( Iacov 5:8 )