Biblia DCC Exodul capitolul 34

Setări Biblia
21. Şase zile să lucrezi, iar în ziua a şaptea să te odihneşti; să te odihneşti, chiar în vremea aratului şi seceratului.
22. Să ţii sărbătoarea Săptămânilor, a celor dintâi roade din secerişul grâului, şi sărbătoarea strângerii roadelor la sfârşitul anului.
23. De trei ori pe an, toţi cei de parte bărbătească să se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel.
24. Căci voi izgoni neamurile dinaintea ta şi-ţi voi întinde hotarele; şi nimeni nu-ţi va pofti ţara, în timpul când te vei sui, de trei ori pe an, ca să te înfăţişezi înaintea Domnului, Dumnezeului tău.
25. Să n-aduci cu pâine dospită sângele dobitocului jertfit în cinstea Mea; şi carnea din jertfa praznicului Paştilor să nu fie ţinută în timpul nopţii până dimineaţa.
26. Să aduci în Casa Domnului Dumnezeului tău pârga celor dintâi roade ale pământului. Iedul să nu-l fierbi în laptele mamei lui.”
27. Domnul a zis lui Moise: „Scrie-ţi cuvintele acestea, căci pe temeiul acestor cuvinte închei legământ cu tine şi cu Israel!”
28. Moise a stat acolo cu Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. N-a mâncat deloc pâine şi n-a băut deloc apă. Şi Domnul a scris pe table cuvintele legământului, cele Zece Porunci.

Slava lui Moise.

29. Moise s-a coborât de pe muntele Sinai, cu cele două table ale mărturiei în mână. Când se cobora de pe munte, nu ştia că pielea feţei lui strălucea, pentru că vorbise cu Domnul.
30. Aaron şi toţi copiii lui Israel s-au uitat la Moise, şi iată că pielea feţei lui strălucea; şi se temeau să se apropie de el.
-
Pagina 3 din 4
Sari la pagina:
capitolul 34 din 40
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Exodul >> Biblia DCC Exodul capitolul 34 - pagina 3 | Salvatorul.ro
meniu prim
Ia aminte, Dumnezeule, la rugăciunea mea, și nu Te ascunde de cererile mele! ( Psalmii 55:1 )