Biblia DCC Proverbele capitolul 30

Setări Biblia
1. Cuvintele lui Agur, fiul lui Iache. Cuvintele înţelepte rostite de omul acesta pentru Itiel, pentru Itiel şi pentru Ucal.
trimiteri 1
2. Negreşit, sunt mai prost decât oricine şi n-am pricepere de om.
trimiteri 1
3. N-am învăţat înţelepciunea şi nu cunosc ştiinţa sfinţilor.
4. Cine s-a suit la ceruri şi cine s-a coborât din ele? Cine a adunat vântul în pumnii lui? Cine a strâns apele în haina lui? Cine a hotărât toate marginile pământului? Cum se numeşte el şi cum cheamă pe fiul său? Ştii tu lucrul acesta? –
trimiteri 4
5. Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut pentru cei ce se încred în El.
trimiteri 7
6. N-adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te pedepsească şi să fii găsit mincinos. –
trimiteri 3
7. Două lucruri Îţi cer; nu mi le opri înainte de moarte!
8. Depărtează de la mine neadevărul şi cuvântul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi pâinea care-mi trebuie.
trimiteri 1
9. Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine şi să zic: „Cine este Domnul?” Sau ca nu cumva, în sărăcie, să fur şi să iau în deşert Numele Dumnezeului meu. –
trimiteri 6
10. Nu cleveti pe un slujitor la stăpânul lui, ca să nu te blesteme şi să te faci vinovat. –

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 30 din 31
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Proverbele >> Biblia DCC Proverbele capitolul 30 | Salvatorul.ro
meniu prim
Nu spune Domnului ce mare e furtuna, ci spune furtunii ce mare e Domnul tău!