Biblia DCC Isaia capitolul 66

Setări Biblia
1. Aşa vorbeşte Domnul: „Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pământul este aşternutul picioarelor Mele! Ce Casă aţi putea voi să-Mi zidiţi şi ce loc Mi-aţi putea voi da ca locuinţă?
1Imp 8.27 ;2Cron 6.18 ;Mat 5.34-35 ;Fapt 7.48-49 ;Fapt 17.24 ;SMS
2. Toate aceste lucruri doar mâna Mea le-a făcut şi toate şi-au căpătat astfel fiinţa – zice Domnul. – Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă şi are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de cuvântul Meu.
Isa 57.15 ;Isa 61.1 ;Ps 34.18 ;Ps 51.17 ;Ezra 9.4 ;Ezra 10.3 ;Prov 28.14 ;Isa 66.5 ;SMS
3. Cine înjunghie un bou ca jertfă nu este mai bun decât cel ce ucide un om; cine jertfeşte un miel este ca cel ce ar rupe gâtul unui câine; cine aduce un dar de mâncare este ca cel ce ar vărsa sânge de porc; cine arde tămâie este ca cel ce s-ar închina la idoli; toţi aceştia îşi aleg căile lor, şi sufletul lor găseşte plăcere în urâciunile lor.
Isa 1.11 ;Deut 23.18 ;SMS
4. De aceea, şi Eu voi alege ce este spre nefericirea lor şi voi aduce peste ei lucrurile de care se tem, căci, când am chemat Eu, n-au răspuns, şi, când am vorbit Eu, n-au ascultat, ci au făcut ce este rău înaintea Mea şi au ales ce nu-Mi place!”
Prov 1.24 ;Isa 65.12 ;Ier 7.13 ;SMS
5. Ascultaţi cuvântul Domnului, voi care vă temeţi de cuvântul Lui: „Iată ce zic fraţii voştri care vă urăsc şi vă izgonesc din pricina Numelui Meu: „Să-Şi arate Domnul slava, ca să vă vedem bucuria!” – Dar ei vor rămâne de ruşine!”
Isa 66.2 ;Isa 5.19 ;2Tes 1.10 ;Tit 2.13 ;SMS
6. Un glas răsunător iese din cetate! Un glas iese din Templu! Este glasul Domnului, care dă vrăjmaşilor lui plata cuvenită!
SMS
7. „Înainte ca să simtă dureri, a născut şi înainte ca să-i vină suferinţele, a dat naştere unui fiu.
SMS
8. Cine a auzit vreodată aşa ceva? Cine a văzut vreodată aşa ceva? Se poate naşte oare o ţară într-o zi? Se naşte un neam aşa dintr-odată? Abia au apucat-o muncile, şi fiica Sionului şi-a şi născut fiii!
SMS
9. Aş putea să deschid pântecele mamei şi să nu las să nască? – zice Domnul. – Eu, care fac să nască, aş putea să împiedic oare naşterea? – zice Dumnezeul tău.
SMS
10. Bucuraţi-vă împreună cu Ierusalimul şi înveseliţi-vă cu el, toţi cei ce-l iubiţi; împărţiţi şi bucuria cu el, acum, toţi cei ce l-aţi plâns,
SMS

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 66 din 66
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Isaia >> Biblia DCC Isaia capitolul 66 | Salvatorul.ro
meniu prim
Și la aceasta ați fost chemați; fiindcă și Hristos a suferit pentru voi, și v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui. ( 1 Petru 2:21 )