Biblia DCC Ieremia capitolul 31

Setări Biblia
11. Căci Domnul răscumpără pe Iacov şi-l izbăveşte din mâna unuia mai tare decât el.
Isa 44.23
Bucuraţi-vă, ceruri! Căci Domnul a lucrat; răsunaţi de veselie, adâncimi ale pământului! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Şi voi, pădurilor, cu toţi copacii voştri! Căci Domnul a răscumpărat pe Iacov, Şi-a arătat slava în Israel. ;Isa 48.20
Ieşiţi din Babilon, fugiţi din mijlocul haldeilor! Vestiţi, trâmbiţaţi cu glas de veselie, daţi de ştire până la capătul pământului, spuneţi: „Domnul a răscumpărat pe robul Său, Iacov!” ;Isa 49.24-25
Se poate lua prada celui puternic? Şi poate să scape cel prins din prinsoare? – ;
12. Ei vor veni şi vor chiui de bucurie pe înălţimile Sionului; vor alerga la bunătăţile Domnului, la grâu, la must, la untdelemn, la oi şi boi; sufletul le va fi ca o grădină bine udată şi nu vor mai tânji.
Ezec 17.23
Şi anume, o voi sădi pe un munte înalt al lui Israel; ea va da lăstari, va aduce rod şi se va face un cedru măreţ. Păsări de tot felul se vor odihni sub el, tot ce are aripi se va odihni sub umbra ramurilor lui. ;Ezec 20.40
Căci pe muntele Meu cel sfânt, pe muntele cel înalt al lui Israel – zice Domnul Dumnezeu – acolo Îmi va sluji toată casa lui Israel, toţi cei ce vor fi în ţară; acolo îi voi primi cu bunăvoinţă, voi cere darurile voastre de mâncare, cele dintâi roade din darurile voastre şi tot ce-Mi veţi închina. ;Osea 3.5
După aceea, copiii lui Israel se vor întoarce şi vor căuta pe Domnul Dumnezeul lor şi pe împăratul lor David; şi vor tresări la vederea Domnului şi a bunătăţii Lui, în vremurile de pe urmă.” ;Isa 58.11
Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă. ;Isa 35.10
Cei izbăviţi de Domnul se vor întoarce şi vor merge spre Sion cu cântece de biruinţă. O bucurie veşnică le va încununa capul, veselia şi bucuria îi vor apuca, iar durerea şi gemetele vor fugi! ;Isa 65.19
Eu însumi Mă voi înveseli asupra Ierusalimului şi Mă voi bucura de poporul Meu; nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor, nici glasul ţipetelor. ;Apoc 21.4
El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” ;
13. Atunci fetele se vor înveseli la joc, tinerii şi bătrânii se vor bucura şi ei; le voi preface jalea în veselie şi-i voi mângâia, le voi da bucurie după necazurile lor.
14. Voi sătura de grăsime sufletul preoţilor, şi poporul Meu se va sătura de bunătăţile Mele, zice Domnul.”
15. Aşa vorbeşte Domnul: „Un ţipăt se aude la Rama, plângeri şi lacrimi amare: Rahela îşi plânge copiii; şi nu vrea să se mângâie pentru copiii ei, căci nu mai sunt!”
Mat 2.17-18
Atunci s-a împlinit ce fusese vestit prin prorocul Ieremia, care zice: ;Ios 18.25
Gabaon, Rama, Beerot, ;Gen 42.13
Ei au răspuns: „Noi, robii tăi, suntem doisprezece fraţi, fii ai aceluiaşi om, din ţara Canaan; şi iată, cel mai tânăr este azi cu tatăl nostru, iar unul nu mai este în viaţă.” ;
16. Aşa vorbeşte Domnul: „Opreşte-ţi plânsul, opreşte-ţi lacrimile din ochi; căci truda îţi va fi răsplătită, zice Domnul; ei se vor întoarce iarăşi din ţara vrăjmaşului.
Ier 31.4-5
Te voi aşeza din nou, şi vei fi aşezată din nou, fecioara lui Israel! Te vei împodobi iarăşi cu timpanele tale şi vei ieşi în mijlocul jocurilor voioase. ;Ezra 1.5
Capii de familie din Iuda şi Beniamin, preoţii şi leviţii, şi anume toţi aceia al căror duh l-a trezit Dumnezeu, s-au sculat să meargă să zidească la Ierusalim Casa Domnului. ;Osea 1.11
Atunci copiii lui Iuda şi copiii lui Israel se vor strânge la un loc, îşi vor pune o singură căpetenie şi vor ieşi din ţară; căci mare va fi ziua lui Izreel. ;
17. Este nădejde pentru urmaşii tăi, zice Domnul; copiii tăi se vor întoarce în ţinutul lor!
18. Aud pe Efraim bocindu-se: „M-ai pedepsit, şi am fost pedepsit ca un junc nedeprins la jug; întoarce-mă Tu, şi mă voi întoarce, căci Tu eşti Domnul Dumnezeul meu!
Pl
Întoarce-ne la Tine, Doamne, şi ne vom întoarce! Dă-ne iarăşi zile ca cele de odinioară! ;
19. După ce m-am întors, m-am căit; şi după ce mi-am recunoscut greşelile, mă bat pe pulpă; sunt ruşinat şi roşu de ruşine, căci port ocara tinereţii mele.” –
Deut 30.2
dacă te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău şi dacă vei asculta de glasul Lui din toată inima ta şi din tot sufletul tău, tu şi copiii tăi, potrivit cu tot ce-ţi poruncesc azi, ;
20. Îmi este Efraim un fiu scump, un copil iubit de Mine? Căci, când vorbesc de el, Îmi aduc aminte cu gingăşie de el, de aceea Îmi arde inima în Mine pentru el şi voi avea milă negreşit de el, zice Domnul. –
Deut 32.36
Domnul va judeca pe poporul Său, dar va avea milă de robii Săi, văzând că puterea le este sleită şi că nu mai este nici rob, nici slobod. ;Isa 63.15
Priveşte din cer şi vezi, din locuinţa Ta cea sfântă şi slăvită: unde este râvna şi puterea Ta? Fiorul inimii Tale şi îndurările Tale nu se mai arată faţă de mine! ;Osea 11.8
Cum să te dau, Efraime? Cum să te predau, Israele? Cum să-ţi fac ca Admei? Cum să te fac ca Ţeboimul? Mi se zbate inima în Mine şi tot lăuntrul Mi se mişcă de milă! ;Isa 57.18
I-am văzut căile, şi totuşi îl voi tămădui; îl voi călăuzi şi-l voi mângâia, pe el şi pe cei ce plâng împreună cu el. ;Osea 14.4
„Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat! Căci mânia Mea s-a abătut de la ei! ;
-
Pagina 2 din 4
Sari la pagina:
capitolul 31 din 52
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Ieremia >> Biblia DCC Ieremia capitolul 31 - pagina 2 | Salvatorul.ro
meniu prim
Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul! Ferice de poporul pe care și-l alege El de moștenire! ( Psalmii 33:12 )