Biblia DCC Ezechiel capitolul 20

Setări Biblia
31. Da, aducându-vă darurile de mâncare, trecându-vă copiii prin foc, vă spurcaţi şi azi prin idolii voştri. Şi Eu să Mă las să fiu întrebat de voi, casa lui Israel! Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu mă voi lăsa întrebat de voi!
Ezec 20.26
I-am spurcat prin darurile lor de mâncare, când treceau prin foc pe toţi întâii lor născuţi; am vrut să-i pedepsesc astfel şi să le arăt că Eu sunt Domnul.” ;Ezec 20.3
„Fiul omului, vorbeşte bătrânilor lui Israel şi spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Să Mă întrebaţi aţi venit? Pe viaţa Mea, că nu Mă voi lăsa să fiu întrebat de voi, zice Domnul Dumnezeu.” ;
32. Nu veţi vedea împlinindu-se ce vă închipuiţi când ziceţi: „Vrem să fim ca neamurile, ca familiile celorlalte ţări, vrem să slujim lemnului şi pietrei!”
33. Pe viaţa Mea – zice Domnul Dumnezeu – că Eu însumi voi fi Împărat peste voi, cu mână tare şi cu braţ întins şi vărsându-Mi urgia.
Ier 21.5
Apoi Eu însumi voi lupta împotriva voastră cu mâna întinsă şi cu braţ tare, cu mânie, urgie şi mare supărare. ;
34. Vă voi scoate din mijlocul popoarelor şi vă voi strânge din ţările în care v-am risipit, cu mână tare şi cu braţ întins şi vărsându-Mi urgia.
35. Vă voi aduce în pustiul popoarelor, şi acolo Mă voi judeca faţă în faţă cu voi.
Ier 2.9-35
De aceea, Mă voi certa cu voi, zice Domnul, şi Mă voi certa cu copiii copiilor voştri. ;Ezec 17.20
Îmi voi întinde mreaja peste el, şi va fi prins în laţul Meu. Îl voi duce în Babilon, şi acolo îl voi judeca pentru abaterea săvârşită de el faţă de Mine. ;
36. Cum M-am judecat cu părinţii voştri în pustiul ţării Egiptului, aşa Mă voi judeca şi cu voi – zice Domnul Dumnezeu.
Num 14.21-29
Dar cât este de adevărat că Eu sunt viu şi că slava Domnului va umple tot pământul, ;
37. Vă voi trece pe sub toiag şi vă voi pune sub mustrarea legământului.
Lev 27.32
Orice zeciuială din cirezi şi din turme, din tot ce trece sub toiag, să fie o zeciuială închinată Domnului. ;Ier 33.13
în cetăţile din câmpie, în cetăţile de la miazăzi, în ţara lui Beniamin şi în împrejurimile Ierusalimului, şi în cetăţile lui Iuda vor mai trece iarăşi oile pe sub mâna celui ce le numără, zice Domnul. ;
38. Voi deosebi dintre voi pe cei îndărătnici şi pe cei ce nu-Mi sunt credincioşi; îi voi scoate din ţara în care sunt străini, dar nu vor merge iarăşi în ţara lui Israel. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul.
Ezec 34.17-20
„Şi voi, oile Mele, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, voi judeca între oaie şi oaie, între berbeci şi ţapi. ;Mat 25.32-33
Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; ;Ier 44.14
Nu va rămâne şi nu va scăpa niciunul din rămăşiţele lui Iuda care au venit să locuiască pentru o vreme în ţara Egiptului cu gând să se întoarcă iarăşi în ţara lui Iuda unde doresc să se întoarcă iarăşi să se aşeze: nu se vor mai întoarce decât vreo câţiva care vor scăpa!” ;Ezec 6.7
Morţii vor cădea în mijlocul vostru, şi veţi şti că Eu sunt Domnul. ;Ezec 15.7
Îmi voi întoarce faţa împotriva lor; au ieşit din foc, dar focul îi va arde de tot. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, când Îmi voi întoarce faţa împotriva lor. ;Ezec 23.49
Vi se va răsplăti astfel nelegiuirea şi veţi purta păcatele săvârşite cu idolii voştri, şi veţi şti că Eu sunt Domnul Dumnezeu!” ;
39. Acum, casa lui Israel, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Duceţi-vă şi slujiţi fiecare la idolii voştri! După aceea, Mă veţi asculta negreşit şi nu veţi mai pângări Numele Meu cel sfânt cu darurile voastre de mâncare şi cu idolii voştri!
Jud 10.14
Duceţi-vă şi chemaţi pe dumnezeii pe care i-aţi ales; ei să vă izbăvească în vremea strâmtorării voastre!” ;Ps 81.12
Atunci i-am lăsat în voia pornirilor inimii lor, şi au urmat sfaturile lor. ;Amos 4.4
Duceţi-vă numai la Betel şi păcătuiţi! Duceţi-vă la Ghilgal şi păcătuiţi şi mai mult! Aduceţi-vă jertfele în fiecare dimineaţă şi zeciuielile la fiecare trei zile! ;Isa 1.13
Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea! ;Ezec 23.38-39
Afară de aceasta iată ce Mi-au mai făcut: Mi-au spurcat Locaşul cel Sfânt în aceeaşi zi şi Mi-au pângărit Sabatele. ;
40. Căci pe muntele Meu cel sfânt, pe muntele cel înalt al lui Israel – zice Domnul Dumnezeu – acolo Îmi va sluji toată casa lui Israel, toţi cei ce vor fi în ţară; acolo îi voi primi cu bunăvoinţă, voi cere darurile voastre de mâncare, cele dintâi roade din darurile voastre şi tot ce-Mi veţi închina.
Isa 2.2-3
Se va întâmpla în scurgerea vremurilor că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălţa deasupra dealurilor, şi toate neamurile se vor îngrămădi spre el. ;Ezec 17.23
Şi anume, o voi sădi pe un munte înalt al lui Israel; ea va da lăstari, va aduce rod şi se va face un cedru măreţ. Păsări de tot felul se vor odihni sub el, tot ce are aripi se va odihni sub umbra ramurilor lui. ;Mic 4.1
În vremurile de pe urmă, muntele Casei Domnului va fi întemeiat tare ca cel mai înalt munte, se va înălţa deasupra dealurilor, şi popoarele vor veni grămadă la el. ;Isa 56.7
îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt şi-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.” ;Isa 60.7
Toate turmele Chedarului se vor aduna la tine, berbecii din Nebaiot vor fi în slujba ta; se vor sui pe altarul Meu ca jertfă plăcută Mie, şi Casa slavei Mele o voi face şi mai slăvită. ;Zah 8.20
Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Vor mai veni iarăşi popoare şi locuitori dintr-un mare număr de cetăţi. ;Mal 3.4
Atunci darul lui Iuda şi al Ierusalimului va fi plăcut Domnului, ca în zilele cele vechi, ca în anii de odinioară. ;Rom 12.1
Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. ;
-
Pagina 4 din 5
Sari la pagina:
capitolul 20 din 48
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Ezechiel >> Biblia DCC Ezechiel capitolul 20 - pagina 4 | Salvatorul.ro
meniu prim
Dacă răbdăm, vom și împărăți împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, și El se va lepăda de noi!