Biblia DCC Ezechiel capitolul 44

Setări Biblia
11. ei vor fi în Locaşul Meu cel Sfânt ca slugi, vor păzi porţile Casei şi vor face slujbă în Casă; vor înjunghia pentru popor vitele rânduite pentru arderile de tot şi pentru celelalte jertfe şi vor sta înaintea lui ca să-i slujească.
1Cron 26.1
Iată cetele uşierilor: Din coreiţi: Meşelemia, fiul lui Core, dintre fiii lui Asaf. ;2Cron 29.34
Dar preoţii erau în număr mic şi n-au putut să despoaie toate arderile de tot; i-au ajutat fraţii lor, leviţii, până s-a isprăvit lucrarea şi până s-au sfinţit şi ceilalţi preoţi; căci leviţii s-au sfinţit mai degrabă decât preoţii. ;Num 16.9
Prea puţin lucru este oare pentru voi că Dumnezeul lui Israel v-a ales din adunarea lui Israel, lăsându-vă să vă apropiaţi de El, ca să fiţi întrebuinţaţi la slujba Cortului Domnului şi să vă înfăţişaţi înaintea adunării ca să-I slujiţi? ;SMS
12. Pentru că i-au slujit înaintea idolilor lui şi au făcut să cadă în păcat casa lui Israel, de aceea Îmi ridic mâna asupra lor, zice Domnul Dumnezeu, ca să-şi poarte pedeapsa nelegiuirii lor.
Isa 9.16
Cei ce povăţuiesc pe poporul acesta îl duc în rătăcire, şi cei ce se lasă povăţuiţi de ei sunt pierduţi. ;Mal 2.8
Dar voi v-aţi abătut din cale, aţi făcut din Lege un prilej de cădere pentru mulţi şi aţi călcat legământul lui Levi, zice Domnul oştirilor. ;Ps 106.26
Atunci El a ridicat mâna şi a jurat că-i va face să cadă în pustiu, ;SMS
13. Nu se vor apropia de Mine ca să fie în slujba Mea ca preoţi, nu se vor apropia de lucrurile Mele cele sfinte, nici de lucrurile Mele preasfinte; ci vor purta pedeapsa ruşinii lor şi urâciunilor pe care le-au săvârşit.
Num 18.3
Ei să păzească ce le vei porunci tu şi cele privitoare la tot Cortul; dar să nu se apropie nici de uneltele Sfântului Locaş, nici de altar, ca să nu muriţi, şi ei şi voi. ;2Imp 23.9
Totuşi preoţii înălţimilor nu se suiau la altarul Domnului în Ierusalim, ci mâncau azime în mijlocul fraţilor lor. ;Ezec 32.30
Tot acolo sunt toţi voievozii de la miazănoapte şi toţi sidonienii care s-au coborât la cei morţi, acoperiţi de ruşine, cu toată groaza pe care o arunca vitejia lor; aceşti netăiaţi împrejur stau culcaţi cu cei ucişi de sabie şi-şi poartă ocara lângă cei coborâţi în groapă. ;Ezec 36.7
De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Îmi ridic mâna şi jur că neamurile care vă înconjoară îşi vor purta ele însele ocara! ;SMS
14. Totuşi le voi da paza Casei, îi voi întrebuinţa la toată slujba ei şi la tot ce trebuie făcut în ea.
Num 18.4
Ei să se alipească de tine şi să păzească tot ce priveşte Cortul întâlnirii pentru toată slujba Cortului. Niciun străin să nu se apropie de voi. ;1Cron 23.28-32
Puşi lângă fiii lui Aaron pentru slujba Casei Domnului, ei aveau să îngrijească de curţi şi de odăi, de curăţarea tuturor lucrurilor sfinte, de împlinirea slujbei în Casa lui Dumnezeu, ;SMS
15. Dar preoţii, leviţii, fiii lui Ţadoc, care au păzit slujba Locaşului Meu celui Sfânt când se rătăceau copiii lui Israel de la Mine, aceia se vor apropia de Mine să-Mi slujească şi vor sta înaintea Mea ca să-Mi aducă grăsime şi sânge, zice Domnul Dumnezeu.
Ezec 40.46
Iar odaia dinspre miazănoapte este pentru preoţii care îngrijesc de slujba altarului. Fiii lui Ţadoc sunt aceia care, din fiii lui Levi, se apropie de Domnul ca să-I slujească.” ;Ezec 43.19
Să dai preoţilor, leviţilor, care sunt din sămânţa lui Ţadoc şi care se apropie de Mine ca să-Mi slujească, zice Domnul Dumnezeu, un viţel pentru jertfa de ispăşire. ;1Sam 2.35
Eu Îmi voi pune un preot credincios, care va lucra după inima Mea şi după sufletul Meu; îi voi zidi o casă stătătoare, şi va umbla întotdeauna înaintea Unsului Meu. ;Ezec 44.10
Mai mult, leviţii care s-au depărtat de Mine, când se rătăcea Israel şi se abătea de la Mine ca să-şi urmeze idolii, vor purta pedeapsa nelegiuirilor lor: ;Deut 10.8
În vremea aceea, Domnul a despărţit seminţia lui Levi şi i-a poruncit să ducă chivotul legământului Domnului, să stea înaintea Domnului ca să-I slujească şi să binecuvânteze poporul în Numele Lui; lucru pe care l-a făcut până în ziua de azi. ;Ezec 44.7
Aţi băgat în Locaşul Meu cel Sfânt nişte străini cu inima netăiată împrejur şi cu carnea netăiată împrejur, ca să-Mi spurce Casa; aţi adus pâinea Mea, grăsimea şi sângele înaintea tuturor urâciunilor voastre şi aţi rupt astfel legământul Meu. ;SMS
16. Ei vor intra în Locaşul Meu cel Sfânt, se vor apropia de masa Mea ca să-Mi slujească şi vor fi în slujba Mea.
Ezec 41.22
ca un altar de lemn, înalt de trei coţi, lung de doi coţi şi lat de doi coţi. Colţurile, temelia şi pereţii lui erau de lemn. Omul acela mi-a zis: „Aceasta este masa care este înaintea Domnului!” ;SMS
17. Când vor trece pe porţile curţii dinăuntru, se vor îmbrăca în haine de in; nu vor avea pe ei nimic de lână, când vor face slujba în porţile curţii dinăuntru şi în Casă.
Ex 28.39-43
Tunica s-o faci de in subţire; să faci o mitră de in subţire şi să faci un brâu lucrat la gherghef. ;Ex 39.27-28
Au făcut şi tunicile de in subţire ţesute cu măiestre, pentru Aaron şi fiii lui; ;SMS
18. Vor avea pe cap şi scufii de in, şi izmene de in pe coapsele lor; nu se vor încinge cu ceva care să aducă sudoarea;
Ex 28.40-42
Fiilor lui Aaron să le faci tunici, să le faci brâie şi să le faci scufii, spre cinste şi podoabă. ;Ex 39.28
mitra de in subţire şi scufiile de in subţire care slujeau ca podoabă; izmenele de in subţire răsucit; ;SMS
19. iar când vor ieşi să se ducă în curtea de afară la popor, vor lepăda veşmintele cu care fac slujba şi le vor pune în odăile Sfântului Locaş; se vor îmbrăca în altele ca să nu sfinţească poporul cu veşmintele lor.
Ezec 42.14
Când vor intra preoţii, nu vor ieşi din Locul Sfânt ca să se ducă în curtea de afară, ci îşi vor lăsa acolo hainele cu care fac slujba, căci hainele acestea sunt sfinte; se vor îmbrăca în alte haine ca să se apropie de curtea care este pentru popor.” ;Ezec 46.20
El mi-a zis: „Acesta este locul unde vor fierbe preoţii carnea de la jertfele pentru vină şi pentru ispăşire şi unde vor coace darurile de mâncare, ca să se ferească să le ducă în curtea de afară şi să sfinţească astfel poporul prin ele.” ;Ex 29.37
Timp de şapte zile să faci ispăşire pentru altar şi să-l sfinţeşti; şi astfel altarul va fi preasfânt, şi oricine se va atinge de altar va fi sfinţit. ;Ex 30.29
Să sfinţeşti aceste lucruri, şi ele vor fi preasfinte; oricine se va atinge de ele va fi sfinţit. ;Lev 6.27
Oricine se va atinge de carnea ei va fi sfinţit. Dacă va sări sânge din ea pe vreun veşmânt, locul stropit cu sânge să fie spălat într-un loc sfânt. ;Mat 23.17-19
Nebuni şi orbi! Care este mai mare: aurul sau Templul, care sfinţeşte aurul? ;SMS
20. Nu-şi vor rade capul, dar nici nu vor lăsa părul să crească în voie; ci vor trebui să-şi taie părul.
Lev 21.5
Preoţii să nu-şi facă un loc pleşuv în cap pentru un mort, să nu-şi radă colţurile bărbii şi să nu-şi facă tăieturi în carne. ;SMS
-
Pagina 2 din 4
Sari la pagina:
capitolul 44 din 48
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Ezechiel >> Biblia DCC Ezechiel capitolul 44 - pagina 2 | Salvatorul.ro
meniu prim
Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri.