Biblia DCC Ezechiel capitolul 8

Setări Biblia
Dan 5.5
În clipa aceea, s-au arătat degetele unei mâini de om şi au scris în faţa sfeşnicului, pe tencuiala zidului palatului împărătesc. Împăratul a văzut această bucată de mână care a scris.
Ezec 3.15
Am ajuns la Tel-Abib, la robii de război care locuiau la râul Chebar, în locul unde se aflau; şi am rămas acolo, înmărmurit în mijlocul lor, şapte zile.
Ezec 11.1-24
Duhul m-a răpit şi m-a dus la poarta de răsărit a Casei Domnului, care caută spre răsărit. Şi iată că la intrarea porţii erau douăzeci şi cinci de oameni; şi în mijlocul lor am văzut pe Iaazania, fiul lui Azur, şi pe Pelatia, fiul lui Benaia, căpeteniile poporului.
Ezec 40.2
M-a dus acolo în nişte vedenii dumnezeieşti şi m-a aşezat pe un munte foarte înalt; spre miazăzi de acest munte era ceva ca o cetate zidită.
Ier 7.30
Căci copiii lui Iuda au făcut ce este rău înaintea Mea, zice Domnul; şi-au aşezat urâciunile lor în Casa peste care este chemat Numele Meu ca s-o spurce.
Ier 32.34
Ci şi-au pus urâciunile idoleşti în Casa peste care este chemat Numele Meu, şi au spurcat-o.
Ezec 5.11
De aceea, pe viaţa Mea! – zice Domnul Dumnezeu. – Pentru că Mi-ai pângărit Locaşul Meu cel Sfânt cu toţi idolii şi toate urâciunile tale, şi Eu Îmi voi întoarce ochii de la tine; ochiul Meu va fi fără milă şi nu Mă voi îndura.
Deut 32.16-21
L-au întărâtat la gelozie prin dumnezei străini, L-au mâniat prin urâciuni;
Pagina 1 din 1
capitolul 8 din 48
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Capitolul 8 >> Biblia DCC Ezechiel capitolul 8 | Salvatorul.ro
meniu prim
Dacă vorbește cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujește cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu, pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu, prin Isus Hristos, a căruia este slava si puterea în vecii vecilor! Amin. ( 1 Petru 4:11 )