Biblia DCC Daniel capitolul 4

Setări Biblia
31. Nu se sfârşise încă vorba aceasta a împăratului, şi un glas s-a coborât din cer şi a zis: „Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia!
Dan 5.5 ;Luc 12.20 ;Dan 4.24 ;SMS
32. Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, şi vei locui la un loc cu fiarele câmpului, îţi vor da să mănânci iarbă ca la boi, şi vor trece peste tine şapte vremuri, până vei recunoaşte că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea!”
Dan 4.25 ;SMS
33. Chiar în clipa aceea s-a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului, până i-a crescut părul ca penele vulturului şi unghiile, ca ghearele păsărilor.
SMS
34. După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer şi mi-a venit iarăşi mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Preaînalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte veşnic, Acela a cărui stăpânire este veşnică şi a cărui Împărăţie dăinuie din neam în neam.
Dan 4.26 ;Dan 12.7 ;Apoc 4.10 ;Ps 10.16 ;Dan 2.44 ;Dan 7.14 ;Mic 4.7 ;Luc 1 ;SMS
35. Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-I zică: „Ce faci?”
Isa 40.15-17 ;Ps 115.3 ;Ps 135.6 ;Iov 34.29 ;Iov 9.12 ;Isa 45.9 ;Rom 9.20 ;SMS
36. În vremea aceea mi-a venit mintea înapoi; slava împărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea mi s-au dat înapoi; sfetnicii şi mai marii mei din nou m-au căutat; am fost pus iarăşi peste împărăţia mea, şi puterea mea a crescut.
Dan 4.26 ;Iov 42.12 ;Prov 22.4 ;Mat 6.33 ;SMS
37. Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte, şi El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!”
Ps 33.4 ;Apoc 15.3 ;Apoc 16.7 ;Ex 18.11 ;Dan 5.20 ;SMS

Pagina 4 din 4
Sari la pagina:
capitolul 4 din 12
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Daniel >> Biblia DCC Daniel capitolul 4 - pagina 4 | Salvatorul.ro
meniu prim
O mare cantitate de talent este pierdută în lume din cauza absenței curajului. În fiecare zi dispar oameni a căror timiditate îi împiedică să facă un prim efort. ( Sydney Smith )