Biblia DCC Osea capitolul 11

Setări Biblia
1. „Când era tânăr Israel, îl iubeam şi am chemat pe fiul Meu din Egipt.
2. Dar cu cât prorocii îi chemau, cu atât ei se depărtau: au adus jertfe Baalilor şi tămâie chipurilor idoleşti.
3. Şi totuşi Eu am învăţat pe Efraim să meargă şi l-am ridicat în braţe; dar n-au văzut că Eu îi vindecam.
4. I-am tras cu legături omeneşti, cu funii de dragoste, am fost pentru ei ca cel ce le ridică jugul de lângă gură. M-am aplecat spre ei şi le-am dat de mâncare.
5. Nu se vor mai întoarce în ţara Egiptului; dar asirianul va fi împăratul lor, pentru că n-au voit să se întoarcă la Mine.
6. Sabia va năvăli peste cetăţile lor, va nimici, va mânca pe sprijinitorii lor, din pricina planurilor pe care le-au făcut.
7. Poporul Meu este pornit să se depărteze de Mine; şi dacă sunt chemaţi înapoi la Cel Preaînalt, niciunul din ei nu caută să se ridice.
8. Cum să te dau, Efraime? Cum să te predau, Israele? Cum să-ţi fac ca Admei? Cum să te fac ca Ţeboimul? Mi se zbate inima în Mine şi tot lăuntrul Mi se mişcă de milă!
9. Nu voi lucra după mânia Mea aprinsă, nu voi mai nimici pe Efraim; căci Eu sunt Dumnezeu, nu un om. Eu sunt Sfântul în mijlocul tău şi nu voi veni să prăpădesc.
10. Ei vor urma pe Domnul, ca pe un leu care va răcni; căci El însuşi va răcni, şi copiii vor alerga tremurând de la apus.

Pagina 1 din 2
capitolul 11 din 14
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Osea >> Biblia DCC Osea capitolul 11 | Salvatorul.ro
meniu prim
Dacă ești înțelept, pentru tine ești înțelept; dacă ești batjocoritor, tu singur vei suferi. ( Proverbele 9:12 )