Biblia DCC Numeri capitolul 1

Setări Biblia

Numărătoarea Israeliţilor.

1. Domnul a vorbit lui Moise în pustiul Sinai, în Cortul întâlnirii, în cea dintâi zi a lunii a doua, în al doilea an după ieşirea lor din ţara Egiptului. El a zis:
Ex 19.1
În luna a treia după ieşirea lor din ţara Egiptului, copiii lui Israel au ajuns în ziua aceea în pustiul Sinai. ;Num 10.11-12
În ziua a douăzecea a lunii a doua a anului al doilea, s-a ridicat norul de pe Cortul întâlnirii. ;Ex 25.22
Acolo Mă voi întâlni cu tine; şi de la înălţimea capacului ispăşirii, dintre cei doi heruvimi aşezaţi pe chivotul mărturiei, îţi voi da toate poruncile Mele pentru copiii lui Israel. ;
2. „Faceţi numărătoarea întregii adunări a copiilor lui Israel, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând pe cap numele tuturor bărbaţilor,
Ex 30.12
„Când vei socoti pe copiii lui Israel şi le vei face numărătoarea, fiecare din ei să dea Domnului un dar în bani, pentru răscumpărarea sufletului lui, ca să nu fie loviţi de nicio urgie, cu prilejul acestei numărători. ;Ex 38.26
câte o jumătate de siclu de cap, o jumătate de siclu, după siclul Sfântului Locaş, pentru fiecare om cuprins în numărătoare, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, adică pentru şase sute trei mii cinci sute cincizeci de oameni. ;Num 26.2-64
„Faceţi numărătoarea întregii adunări a copiilor lui Israel, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, după casele părinţilor lor, a tuturor celor din Israel care sunt în stare să poarte armele.” ;1Cron 21.2
Şi David a zis lui Ioab şi căpeteniilor poporului: „Duceţi-vă de faceţi numărătoarea lui Israel, de la Beer-Şeba până la Dan, şi spuneţi-mi, ca să ştiu la cât se ridică numărul poporului.” ;
3. de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei din Israel care sunt în stare să poarte armele; să le faceţi numărătoarea după cetele lor, tu şi Aaron.
4. Să fie cu voi câte un bărbat de fiecare seminţie, căpetenie a casei părinţilor săi.
5. Iată numele bărbaţilor care vor fi împreună cu voi: pentru Ruben: Eliţur, fiul lui Şedeur;
6. pentru Simeon: Şelumiel, fiul lui Ţurişadai;
7. pentru Iuda: Nahşon, fiul lui Aminadab;
8. pentru Isahar: Netaneel, fiul lui Ţuar;
9. pentru Zabulon: Eliab, fiul lui Helon;
10. pentru fiii lui Iosif – pentru Efraim: Elişama, fiul lui Amihud; pentru Manase: Gamliel, fiul lui Pedahţur;

Pagina 1 din 6
Sari la pagina:
capitolul 1 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Numeri >> Biblia DCC Numeri capitolul 1 | Salvatorul.ro
meniu prim
Ajunge sus, cel care ajută pe altul să urce...