Biblia DCC Numeri capitolul 12

Setări Biblia
Ex 15.20
Maria, prorociţa, sora lui Aaron, a luat în mână un timpan, şi toate femeile au venit după ea, cu timpane şi jucând.
Mic 6.4
Căci te-am scos din ţara Egiptului, te-am izbăvit din casa robiei şi am trimis înaintea ta pe Moise, Aaron şi Maria!
Gen 29.33
A rămas iarăşi însărcinată şi a născut un fiu; şi a zis: „Domnul a auzit că nu eram iubită şi mi-a dat şi pe acesta.” De aceea i-a pus numele Simeon.
Num 11.1
Poporul a cârtit în gura mare împotriva Domnului, zicând că-i merge rău. Când a auzit Domnul, S-a mâniat, s-a aprins între ei focul Domnului şi a mistuit o parte din marginea taberei.
2Imp 19.4
Poate că Domnul Dumnezeul tău a auzit toate cuvintele lui Rabşache, pe care l-a trimis împăratul Asiriei, stăpânul său, să batjocorească pe Dumnezeul cel Viu, şi poate că Domnul Dumnezeul tău îl va pedepsi pentru cuvintele pe care le-a auzit. Înalţă, dar, o rugăciune pentru ceilalţi care au mai rămas.”
Isa 37.4
Poate că Domnul Dumnezeul tău a auzit cuvintele lui Rabşache, pe care l-a trimis împăratul Asiriei, stăpânul său, să batjocorească pe Dumnezeul cel Viu, şi poate că Domnul Dumnezeul tău îl va pedepsi pentru cuvintele pe care le-a auzit. Înalţă, dar, o rugăciune pentru rămăşiţa care a mai rămas.”
Ezec 35.12-13
Vei şti însă că Eu, Domnul, am auzit toate batjocurile pe care le-ai rostit împotriva munţilor lui Israel când ai zis: „Sunt pustiiţi şi ne sunt daţi ca pradă!”
Pagina 1 din 1
capitolul 12 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Capitolul 12 >> Biblia DCC Numeri capitolul 12 | Salvatorul.ro
meniu prim
Isus Hristos este Domn al domnilor. Isus Hristos este Rege al regilor. Isus Hristos vine în curând, ca să ne ia de pe pământ.