Biblia DCC Numeri capitolul 12

Setări Biblia
Gen 15.1
După aceste întâmplări, cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie şi a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.”
Gen 46.2
Dumnezeu a vorbit lui Israel într-o vedenie, noaptea, şi a zis: „Iacove! Iacove!” Israel a răspuns: „Iată-mă!”
Iov 33.15
El vorbeşte prin vise, prin vedenii de noapte, când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc, când dorm în patul lor.
Ezec 1.1
În al treizecilea an, în a cincea zi a lunii a patra, pe când eram între prinşii de război de la râul Chebar, s-au deschis cerurile şi am avut vedenii dumnezeieşti.
Dan 8.2
Când am avut vedenia aceasta mi s-a părut că eram la capitala Susa, în ţinutul Elam; şi în timpul vedeniei mele mă aflam lângă râul Ulai.
Dan 10.8-17
Eu am rămas singur şi am văzut această mare vedenie. Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă.
Luc 1.11-22
Atunci un înger al Domnului s-a arătat lui Zaharia şi a stat în picioare la dreapta altarului pentru tămâiere.
Fapt 10.11-17
A văzut cerul deschis şi un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, coborându-se şi slobozindu-se în jos pe pământ.
Fapt 22.17-18
Şi mi s-a întâmplat că, după ce m-am întors la Ierusalim, pe când mă rugam în Templu, am căzut într-o răpire sufletească;
Gen 31.10-11
Pe vremea când se înfierbântau oile, eu am ridicat ochii şi am văzut în vis că ţapii şi berbecii care săreau pe capre şi pe oi erau bălţaţi, pestriţi şi seini.

Pagina 1 din 2
capitolul 12 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Capitolul 12 >> Biblia DCC Numeri capitolul 12 | Salvatorul.ro
meniu prim
Căci mare este bunătatea Lui față de noi, și credincioșia Lui ține în veci. Lăudați pe Domnul!