Biblia DCC Numeri capitolul 19
Evr 9.13Căci, dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţarea trupului,
Num 19.13-21Cine se va atinge de un mort, de trupul unui om mort, şi nu se va curăţa, pângăreşte Cortul Domnului; acela să fie nimicit din Israel. Fiindcă nu s-a stropit peste el apa de curăţare, este necurat, şi necurăţia lui este încă peste el.
Num 31.23orice lucru care poate suferi focul, să-l treceţi prin foc ca să se cureţe. Dar tot ce nu poate suferi focul să fie curăţat cu apa de curăţare; să-l treceţi prin apă.
Pagina 1 din 1
meniu primIar acum, Domnul vorbește și zice: " În trei ani, ca anii unui simbriaș, slava Moabului va fi disprețuită, împreună cu toată această mare mulțime; și ce va rămâne va fi puțin lucru, aproape nimic. " ( Isaia 16:14 )