Biblia DCC Numeri capitolul 8
21. Leviţii s-au curăţat şi şi-au spălat hainele. Aaron i-a legănat într-o parte şi într-alta, ca un dar legănat înaintea Domnului, şi a făcut ispăşire pentru ei, ca să-i cureţe.
Num 8.7Iată cum să-i cureţi: Stropeşte-i cu apă ispăşitoare; să lase să treacă briciul peste tot trupul lor, să-şi spele hainele şi să se cureţe. ;
Num 8.11-12Aaron să legene pe leviţi într-o parte şi într-alta înaintea Domnului, ca un dar legănat din partea copiilor lui Israel; şi să fie închinaţi astfel în slujba Domnului. ;
SMS 22. După aceea, leviţii au venit să-şi facă slujba în Cortul întâlnirii, în faţa lui Aaron şi a fiilor lui. Întocmai cum poruncise lui Moise, Domnul, cu privire la leviţi, aşa s-a făcut cu ei.
Num 8.15După aceea, leviţii să vină să facă slujbă în Cortul întâlnirii. Astfel să-i cureţi şi să-i legeni într-o parte şi într-alta, ca un dar legănat. ;
Num 8.5Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: ;
SMS Timpul cât trebuie să slujească Leviţii.
23. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
SMS 24. „Iată legea privitoare la leviţi. De la vârsta de douăzeci şi cinci de ani în sus, orice levit va intra în slujba Cortului întâlnirii ca să îndeplinească o slujbă acolo.
Num 4.3de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, pe toţi cei destoinici să facă vreo slujbă la Cortul întâlnirii. ;
1Cron 23.3-27Au făcut numărătoarea leviţilor, de la vârsta de treizeci de ani în sus; socotiţi pe cap şi pe bărbaţi, s-au găsit în număr de treizeci şi opt de mii. ;
SMS 25. De la vârsta de cincizeci de ani încolo, să iasă din slujbă şi să nu mai slujească.
SMS 26. Va putea să ajute pe fraţii lui în Cortul întâlnirii, să păzească ce le este dat în grijă; dar să nu mai facă slujbă. Aşa să faci cu leviţii în ce priveşte slujbele lor.”
Num 1.53Dar leviţii să tăbărască în jurul Cortului întâlnirii, pentru ca să nu izbucnească mânia Mea împotriva adunării copiilor lui Israel; şi leviţii să aibă paza Cortului întâlnirii.” ;
SMS
meniu primLepădați, dar, orice răutate, orice vicleșug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă, de clevetire. ( 1 Petru 2:1 )