Biblia DCC Matei capitolul 13
Pilda grăuntelui de muştar şi aluatului.
31. Isus le-a pus înainte o altă pildă şi le-a zis:
„Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muştar pe care l-a luat un om şi l-a semănat în ţarina sa.
trimiteri 4 32. Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate seminţele; dar, după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturile şi se face un copac, aşa că păsările cerului vin şi îşi fac cuiburi în ramurile lui.”
33. Le-a spus o altă pildă, şi anume:
„Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un aluat pe care l-a luat o femeie şi l-a pus în trei măsuri de făină de grâu, până s-a dospit toată plămădeala.”
trimiteri 1 34. Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri în pilde; şi nu le vorbea deloc fără pildă,
trimiteri 1 35. ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice: „Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii.”
trimiteri 5 Tâlcuirea pildei neghinei.
36. Atunci Isus a dat drumul noroadelor şi a intrat în casă. Ucenicii Lui s-au apropiat de El şi I-au zis: „Tâlcuieşte-ne pilda cu neghina din ţarină.”
37. El le-a răspuns: „Cel ce seamănă sămânţa bună este Fiul omului.
38. Ţarina este lumea; sămânţa bună sunt fiii Împărăţiei; neghina sunt fiii celui rău.
trimiteri 10 39. Vrăjmaşul care a semănat-o este diavolul; secerişul este sfârşitul veacului; secerătorii sunt îngerii.
trimiteri 2 40. Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfârşitul veacului.
meniu primNu uita niciodată persoana care te-a făcut să zâmbești măcar o dată... ( D. Elisei )