Biblia DCC Luca capitolul 11
11. Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său pâine, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să-i dea un şarpe în loc de peşte?Mat 7.9Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? ;
SMS 12. Sau, dacă cere un ou, să-i dea un scorpion?
SMS 13. Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”
SMS Vindecarea unui îndrăcit mut.
14. Isus a scos dintr-un bolnav un drac care era mut. După ce a ieşit dracul, mutul a grăit, şi noroadele s-au mirat.
Mat 9.32Pe când plecau orbii aceştia, iată că au adus la Isus un mut îndrăcit. ;
Mat 12.22Atunci I-au adus un îndrăcit orb şi mut; şi Isus l-a tămăduit, aşa că mutul vorbea şi vedea. ;
SMS 15. Dar unii ziceau: „El scoate dracii cu Beelzebul, domnul dracilor.”
Mat 9.34Dar fariseii ziceau: „Cu ajutorul domnului dracilor scoate El dracii!” ;
Mat 12.24Când au auzit fariseii lucrul acesta, au zis: „Omul acesta nu scoate dracii decât cu Beelzebul, domnul dracilor!” ;
SMS 16. Alţii, ca să-L ispitească, Îi cereau un semn din cer.
Mat 12.38Atunci unii din cărturari şi din farisei au luat cuvântul şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!” ;
Mat 16.1Fariseii şi saducheii s-au apropiat de Isus şi, ca să-L ispitească, I-au cerut să le arate un semn din cer. ;
SMS 17. Isus le-a cunoscut gândurile şi le-a zis:
„Orice împărăţie dezbinată împotriva ei este pustiită; şi o casă dezbinată împotriva ei se prăbuşeşte peste alta.Mat 12.25Isus, care le cunoştea gândurile, le-a zis:
„Orice împărăţie dezbinată împotriva ei însăşi este pustiită; şi orice cetate sau casă dezbinată împotriva ei însăşi nu poate dăinui. ;
Marc 3.24Dacă o împărăţie este dezbinată împotriva ei înseşi, împărăţia aceea nu poate dăinui. ;
Ioan 2.25Şi n-avea trebuinţă să-I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El însuşi ştia ce este în om. ;
SMS 18. Deci, dacă Satana este dezbinat împotriva lui însuşi, cum va dăinui împărăţia lui, fiindcă ziceţi că Eu scot dracii cu Beelzebul?
SMS 19. Şi dacă Eu scot dracii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea ei înşişi vor fi judecătorii voştri.
SMS 20. Dar, dacă Eu scot dracii cu degetul lui Dumnezeu, Împărăţia lui Dumnezeu a ajuns până la voi.Ex 8.19Şi vrăjitorii au zis lui faraon: „Aici este degetul lui Dumnezeu!” Dar inima lui faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul. ;
SMS
meniu primNu uita niciodată persoana care te-a făcut să zâmbești măcar o dată... ( D. Elisei )