Biblia DCC 1 Corinteni capitolul 10

Setări Biblia
11. Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor.
12. Astfel, dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.
13. Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.

Despre cina Domnului.

14. De aceea, preaiubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli.
15. Vă vorbesc ca unor oameni cu judecată; judecaţi voi singuri ce spun.
16. Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos?
17. Având în vedere că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup; căci toţi luăm o parte din aceeaşi pâine.
18. Uitaţi-vă la Israelul după trup: cei ce mănâncă jertfele nu sunt ei în împărtăşire cu altarul?
19. Deci ce zic eu? Că un lucru jertfit idolilor este ceva? Sau că un idol este ceva?
20. Dimpotrivă, eu zic că ce jertfesc Neamurile jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi în împărtăşire cu dracii.
-
Pagina 2 din 4
Sari la pagina:
capitolul 10 din 16
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 1 Corinteni >> Biblia DCC 1 Corinteni capitolul 10 - pagina 2 | Salvatorul.ro
meniu prim
" Ferice de cei împăciutori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu! " ( Matei 5:9 )