Biblia DCC 1 Corinteni capitolul 15

Setări Biblia
51. Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi,
1Tes 4.15-17
Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. ;Filip 3.21
El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile. ;SMS
52. într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.
Zah 9.14
Dar Domnul Se va arăta deasupra lor, şi săgeata Lui va porni ca fulgerul; Domnul Dumnezeu va suna din trâmbiţă şi va înainta în vijelia de la miazăzi. ;Mat 24.31
El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă. ;Ioan 5.25
Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi cei ce-l vor asculta vor învia. ;1Tes 4.16
Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. ;SMS
53. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.
2Cor 5.4
Chiar în cortul acesta deci gemem apăsaţi; nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghiţit de viaţă. ;SMS
54. Când trupul acesta, supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă.
Isa 25.8
nimiceşte moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu şterge lacrimile de pe toate feţele şi îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit. ;Evr 2.14-15
Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, ;Apoc 20.14
Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. ;SMS
55. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?”
Osea 13.14
Îi voi răscumpăra din mâna Locuinţei morţilor, îi voi izbăvi de la moarte. Moarte, unde îţi este ciuma? Locuinţă a morţilor, unde îţi este nimicirea? Căinţa este ascunsă de privirile Mele!” ;SMS
56. Boldul morţii este păcatul; şi puterea păcatului este Legea.
Rom 4.15
pentru că Legea aduce mânie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege. ;Rom 5.13
(Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ţinut în seamă câtă vreme nu este o lege. ;Rom 7.5-13
Căci, când trăiam sub firea noastră pământească, patimile păcatelor, aţâţate de Lege, lucrau în mădularele noastre şi ne făceau să aducem roade pentru moarte. ;SMS
57. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!
Rom 7.25
Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel, dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească slujesc legii păcatului. ;1Ioan 5.4-5
pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră. ;SMS
58. De aceea, preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.
2Pet 3.14
De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace. ;1Cor 3.8
Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt totuna; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui. ;SMS

Pagina 6 din 6
Sari la pagina:
capitolul 15 din 16
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 1 Corinteni >> Biblia DCC 1 Corinteni capitolul 15 - pagina 6 | Salvatorul.ro
meniu prim
Lăudați pe Domnul! Căci este frumos să lăudăm pe Dumnezeul nostru, căci este plăcut, și se cuvine să-L lăudăm. ( Psalmii 147:1 )