Biblia DCC 2 Corinteni capitolul 2

Setări Biblia
1. Am hotărât, dar, în mine, să nu mă întorc la voi cu întristare.
trimiteri 3SMS
2. Căci, dacă vă întristez, de la cine să mă aştept la bucurie, dacă nu de la cel întristat de mine?
SMS
3. Şi v-am scris cum v-am scris, ca, la venirea mea, să n-am întristare din partea celor ce trebuiau să-mi facă bucurie; şi sunt încredinţat, cu privire la voi toţi, că bucuria mea este bucuria voastră a tuturor.
trimiteri 4SMS
4. V-am scris cu multă mâhnire şi strângere de inimă, cu ochii scăldaţi în lacrimi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să vedeţi dragostea nespus de mare pe care o am faţă de voi.
trimiteri 1SMS

Iertarea celui pedepsit.

5. Dacă a fost cineva o pricină de întristare, nu m-a întristat numai pe mine, ci pe voi toţi; cel puţin în parte, ca să nu spun prea mult.
trimiteri 2SMS
6. Este destul pentru omul acesta pedeapsa care i-a fost dată de cei mai mulţi;
trimiteri 2SMS
7. aşa că, acum, este mai bine să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi, ca să nu fie doborât de prea multă mâhnire.
trimiteri 1SMS
8. De aceea, vă rog să vă arătaţi iarăşi dragostea faţă de el;
SMS
9. căci v-am scris şi cu gândul ca să vă pun la încercare şi să văd dacă sunteţi ascultători în totul.
trimiteri 2SMS
10. Dar pe cine iertaţi voi, îl iert şi eu. În adevăr, ce am iertat eu – dacă am iertat ceva – am iertat pentru voi, în faţa lui Hristos,
SMS

Pagina 1 din 2
capitolul 2 din 13
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 2 Corinteni >> Biblia DCC 2 Corinteni capitolul 2 | Salvatorul.ro
meniu prim
Dacă vorbește cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujește cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu, pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu, prin Isus Hristos, a căruia este slava si puterea în vecii vecilor! Amin. ( 1 Petru 4:11 )