Biblia DCC Deuteronomul capitolul 34

Setări Biblia

Moartea lui Moise.

1. Moise s-a suit din câmpia Moabului pe muntele Nebo, pe vârful muntelui Pisga, în faţa Ierihonului. Şi Domnul i-a arătat toată ţara: de la Galaad până la Dan,
Num 27.12
Domnul a zis lui Moise: „Suie-te pe muntele acesta Abarim şi priveşte ţara pe care am dat-o copiilor lui Israel. ;Num 33.47
Au pornit din Almon-Diblataim şi au tăbărât la munţii Abarim, înaintea muntelui Nebo. ;Deut 32.49
„Suie-te pe muntele acesta Abarim, pe muntele Nebo, în ţara Moabului, în faţa Ierihonului; şi priveşte ţara Canaanului pe care o dau în stăpânire copiilor lui Israel. ;Deut 3.27
Suie-te pe vârful muntelui Pisga, uită-te spre apus, spre miazănoapte, spre miazăzi şi spre răsărit, şi priveşte-o doar cu ochii; căci nu vei trece Iordanul acesta. ;Gen 14.14
Cum a auzit Avram că fratele său fusese luat prins de război, a înarmat trei sute optsprezece din cei mai viteji slujitori ai lui, născuţi în casa lui, şi a urmărit pe împăraţii aceia până la Dan. ;
2. tot ţinutul lui Neftali, ţara lui Efraim şi Manase, toată ţara lui Iuda până la marea de apus,
Deut 11.24
Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, va fi al vostru: hotarul vostru se va întinde din pustiu până la Liban şi de la râul Eufrat până la marea de apus. ;
3. partea de miazăzi, împrejurimile Iordanului, valea Ierihonului, cetatea finicilor, până la Ţoar.
Jud 1.16
Fiii chenitului, socrul lui Moise, s-au suit din Cetatea Finicilor, împreună cu fiii lui Iuda, în pustiul lui Iuda, la miazăzi de Arad, şi s-au dus de s-au aşezat între popor. ;Jud 3.13
Eglon a strâns la el pe fiii lui Amon şi pe amaleciţi şi a pornit. A bătut pe Israel şi a luat Cetatea Finicilor. ;2Cron 28.15
Şi oamenii numiţi pe nume pentru aceasta s-au sculat şi au luat pe prinşii de război, au îmbrăcat cu prada pe toţi cei ce erau goi, le-au dat haine şi încălţăminte, le-au dat să mănânce şi să bea, i-au uns, au încălecat pe măgari pe toţi cei osteniţi şi i-au adus la Ierihon, cetatea finicilor, la fraţii lor. Apoi s-au întors la Samaria. ;
4. Domnul i-a zis: „Aceasta este ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov zicând: „O voi da seminţei tale.” Ţi-am arătat ca s-o vezi cu ochii tăi; dar nu vei intra în ea.”
Gen 12.7
Domnul S-a arătat lui Avram şi i-a zis: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.” Şi Avram a zidit acolo un altar Domnului care i Se arătase. ;Gen 13.15
căci toată ţara pe care o vezi, ţi-o voi da ţie şi seminţei tale în veac. ;Gen 15.18
În ziua aceea, Domnul a făcut un legământ cu Avram şi i-a zis: „Seminţei tale dau ţara aceasta, de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat, ;Gen 26.3
Locuieşte ca străin în ţara aceasta; Eu voi fi cu tine şi te voi binecuvânta; căci toate ţinuturile acestea ţi le voi da ţie şi seminţei tale şi voi ţine jurământul pe care l-am făcut tatălui tău, Avraam.” ;Gen 28.13
Şi Domnul stătea deasupra ei şi zicea: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tatălui tău, Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac.” Pământul pe care eşti culcat ţi-l voi da ţie şi seminţei tale. ;Deut 3.27
Suie-te pe vârful muntelui Pisga, uită-te spre apus, spre miazănoapte, spre miazăzi şi spre răsărit, şi priveşte-o doar cu ochii; căci nu vei trece Iordanul acesta. ;Deut 32.52
Tu vei vedea doar de departe ţara dinaintea ta; dar nu vei intra în ţara pe care o dau copiilor lui Israel.” ;
5. Moise, robul Domnului, a murit acolo, în ţara Moabului, după porunca Domnului.
Deut 32.50
Tu vei muri pe muntele pe care te vei sui şi vei fi adăugat la poporul tău, după cum Aaron, fratele tău, a murit pe muntele Hor şi a fost adăugat la poporul lui, ;Ios 1.1-2
După moartea lui Moise, robul Domnului, Domnul a zis lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise: ;
6. Şi Domnul l-a îngropat în vale, în ţara Moabului, faţă în faţă cu Bet-Peor. Nimeni nu i-a cunoscut mormântul până în ziua de azi.
Jud 9
Abimelec, fiul lui Ierubaal, s-a dus la Sihem la fraţii mamei lui şi iată cum le-a vorbit, atât lor, cât şi la toată familia casei tatălui mamei sale: ;
7. Moise era în vârstă de o sută douăzeci de ani când a murit; vederea nu-i slăbise, şi puterea nu-i trecuse.
Deut 31.2
„Astăzi,” le-a zis el, „eu sunt în vârstă de o sută douăzeci de ani: nu voi mai putea merge în fruntea voastră, şi Domnul mi-a zis: „Tu să nu treci Iordanul!” ;Gen 27.1
Isaac îmbătrânise, şi ochii îi slăbiseră, aşa că nu mai vedea. Atunci a chemat pe Esau, fiul lui cel mai mare, şi i-a zis: „Fiule!” „Iată-mă”, i-a răspuns el. ;Gen 48.10
Ochii lui Israel erau îngreuiaţi de bătrâneţe, aşa că nu mai putea să vadă. Iosif i-a apropiat de el; şi Israel i-a sărutat şi i-a îmbrăţişat. ;Ios 14.10-11
Acum iată că Domnul m-a ţinut în viaţă, cum a spus. Sunt patruzeci şi cinci de ani de când vorbea Domnul astfel prin Moise, când umbla Israel prin pustiu; şi acum iată că azi sunt în vârstă de optzeci şi cinci de ani. ;
8. Copiii lui Israel au plâns pe Moise treizeci de zile, în câmpia Moabului; şi zilele acelea de plâns şi de jale pentru Moise s-au sfârşit.
Gen 50.3-10
Patruzeci de zile au trecut astfel şi au fost întrebuinţate cu îmbălsămarea lui. Şi egiptenii l-au plâns şaptezeci de zile. ;Num 20.29
Toată adunarea a văzut că Aaron murise, şi toată casa lui Israel a plâns pe Aaron treizeci de zile. ;
9. Iosua, fiul lui Nun, era plin de duhul înţelepciunii, căci Moise îşi pusese mâinile peste el. Copiii lui Israel au ascultat de el şi au făcut potrivit cu poruncile pe care le dăduse lui Moise, Domnul.
Isa 11.2
Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul. ;Dan 6.3
Daniel însă întrecea pe toate aceste căpetenii şi pe dregători, pentru că în el era un duh înalt; şi împăratul se gândea să-l pună peste toată împărăţia. ;Num 27.18-23
Domnul a zis lui Moise: „Ia-ţi pe Iosua, fiul lui Nun, bărbat în care este Duhul Meu, şi să-ţi pui mâna peste el. ;
10. În Israel nu s-a mai ridicat proroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut faţă în faţă.
Deut 18.15-18
Domnul Dumnezeul tău îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un proroc ca mine: să ascultaţi de el! ;Ex 33.11
Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui. Apoi Moise se întorcea în tabără, dar tânărul lui slujitor, Iosua, fiul lui Nun, nu ieşea deloc din mijlocul Cortului. ;Num 12.6-8
Şi a zis: „Ascultaţi bine ce vă spun! Când va fi printre voi un proroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis. ;Deut 5.4
Domnul v-a vorbit faţă în faţă pe munte, din mijlocul focului. ;

Pagina 1 din 2
capitolul 34 din 34
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Deuteronomul >> Biblia DCC Deuteronomul capitolul 34 | Salvatorul.ro
meniu prim
Și prin El, și voi sunteți zidiți împreună, ca să fiți un locaș al lui Dumnezeu, prin Duhul. ( Efeseni 2:22)