Biblia DCC 1 Timotei capitolul 1

Setări Biblia
11. potrivit cu Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu, care mi-a fost încredinţată mie.
trimiteri 8
12. Mulţumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere şi m-a pus în slujba Lui,
trimiteri 5
13. măcar că mai înainte eram un hulitor, un prigonitor şi batjocoritor. Dar am căpătat îndurare, pentru că lucram din neştiinţă, în necredinţă!
trimiteri 8
14. Şi harul Domnului nostru s-a înmulţit peste măsură de mult împreună cu credinţa şi cu dragostea care este în Hristos Isus.
trimiteri 4
15. O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi”, dintre care cel dintâi sunt eu.
trimiteri 10
16. Dar am căpătat îndurare, pentru ca Isus Hristos să-Şi arate în mine, cel dintâi, toată îndelunga Lui răbdare, ca o pildă celor ce ar crede în El, în urmă, ca să capete viaţa veşnică.
trimiteri 2
17. A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin.
trimiteri 9
18. Porunca pe care ţi-o dau, fiule Timotei, după prorociile făcute mai înainte despre tine, este ca, prin ele, să te lupţi lupta cea bună
trimiteri 6
19. şi să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, şi au căzut din credinţă.
trimiteri 2
20. Din numărul lor sunt Imeneu şi Alexandru, pe care i-am dat pe mâna Satanei, ca să se înveţe să nu hulească.
trimiteri 4

Pagina 2 din 2
capitolul 1 din 6
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea 1 Timotei >> Biblia DCC 1 Timotei capitolul 1 - pagina 2 | Salvatorul.ro
meniu prim
Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.”