Biblia DCC 1 Samuel capitolul 28
21. Femeia a venit la Saul şi, văzându-l foarte înspăimântat, i-a zis: „Iată că roaba ta ţi-a ascultat glasul; mi-am pus viaţa în primejdie, ascultând de cuvintele pe care mi le-ai spus.
22. Ascultă acum, şi tu, glasul roabei tale şi lasă-mă să-ţi dau o bucată de pâine, ca să mănânci şi să prinzi putere ca să porneşti la drum.”
23. Dar el n-a vrut, şi a zis: „Nu mănânc nimic!” Slujitorii lui şi femeia au stăruit de el până i-a ascultat. S-a sculat de la pământ şi a şezut pe pat.
24. Femeia avea la ea un viţel gras, pe care l-a tăiat în grabă; a luat făină, a frământat-o şi a copt azime.
25. Le-a pus înaintea lui Saul şi înaintea slujitorilor lui, şi au mâncat. Apoi s-au sculat şi au plecat chiar în noaptea aceea.
meniu primFiți treji, și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răgnește, și caută pe cine să înghită. ( 1 Petru 5:8 )