Cântăre Acum privim spre cer sfios ca-ntr-o oglindă

Acum privim spre cer sfios ca-ntr-o oglindă

Şi multe lucruri ni se par de ne'nţeles;

Adesea nedreptatea-ncerca să învingă

Fiindcă rodul muncii încă n-am cules.



/:Va fi o zi când vom vedea faţă-n faţă

Când vom primi răspuns la mii de întrebări

Dar pân-atunci trăim crezând privind prin ceaţă,

La lucruri ce se par în depărtări.:/



De ce-i atâta suferinţă printre oameni

De ce săracii mor de foame între noi?

Când unii se desfată-n lux şi înbiubare

Pe alţii lasă chiar să piară în nevoi?



Oricum am vrea să nu mai fie-n lume ură

Să fie sfântă armonie între fraţi

Să nu mai fie aurul închis în zgură

Şi robii toţi să fie-odată dezlegaţi.



Îndepărtat de Dumnezeu ca şi Sodoma

Pământul s-a umplut acum de urâciuni;

Dar iată ce-a adus păcatul printre oameni

Dureri, necaz şi nesfârşite-amărăciuni.



Versuri de Ilie Belciu.