Cântăre Mai adă, Doamne

Mai adă, Doamne, acele vremuri din trecut

Acele vremi de pocăinţă,

Când în al dragostei sfânt jar,

Zideam altar după altar

Iar Duhul Sfânt ne aduna,

Când la sclipitul stelelor

Ne întâlneam cu atâta dor

O, dulce-i vremea stăruinţei.



Mai adă, Doamne, şi azi oameni ca-n trecut

Mai adă, harul de-altă dată,

Mai adă, Doamne, aceia fraţi

În umblet şi-n suflet curaţi,

Cu constiinţa nepătată,

Ce zi şi noapte se rugau

Şi chiar la moarte se duceau

Pentru credinţa adevărată.



Mai adă, Doamne, acelaşi dor de casa Ta,

Mai adă aceeaşi sete sfântă.

Când înaintea zorilor

L-al casei Tale sfânt pridvor

Ne întâlneam Isuse, dragă,

Împinşi de-acelaşi sfânt fior

Ne adunam l-al Tău izvor

Şi ne zideam casa pe stâncă.



Mai adă, Doamne, şi azi semne şi minuni

Ce le făceai Tu altă dată,

Căci de vei zice un Cuvânt

Bolnavii vor sări cântând,

Şi-Ţi vor aduce osanale

Şi-oricât ar fi boala de grea,

La glasul Tău s-or vindeca,

Mai vino iar, Isuse-n vale.