Cântăre Eu am fost altoit

Eu am fost altoit cu viţă bună,

Dar rădăcina este firea-mi rea

Ce ne-ncetat încearcă să răpună,

Lăstarii buni ce cresc în viaţa mea.

Înşelătoare sunt acele şoapte,

Urzite în al răului năvod,

Ce fac să crească-n viaţă peste noapte,

Lăstari sălbateci cu sălabatec rod.



R: Eu vreau să moştenesc în slavă Cerul !

Nu vreau să-mi fie alergarea în zadar,

De-aceea rabd în pace când Vierul,

Mai taie-n viaţa mea câte-un lăstar.



N-am stat destul de veghe în lumină,

Şi gândul rău încet s-a strecurat,

Şi-a semănat sămânţă de neghină,

În holdă printre grâul cel curat.

N-am pus întotdeauna strajă gurii,

Să rabd mai mult, să iert şi să iubesc,

Şi n-am văzut la timp lăstarii urii,

Ce din a firii rădăcină cresc.



R: Dar vreau să moştenesc în slavă Cerul!



Sunt măgulit de voci amăgitoare,

Ce vin să mă ridice tot mai sus,

Şi-mi dă târcoale gândul de-nălţare,

Ce-atâtea vieţi în lume a răpus,

Când simt a biruinţei bucurie,

Şi uit în umilinţă să trăiesc,

Lăstari ce poartă-n seva lor mândrie,

Din nesupusa-mi fire iarăşi cresc.



R: Dar vreau să moştenesc în slavă Cerul!