Cântăre Era o zi de dalbă primăvară

Era o zi de dalbă primăvară

Când pomii-s plini de mii de muguri deşi

Era o zi când pe cărări ninsese

Petale albe, floarea de cireş.



Era un cer senin, senin albastru

Şi-atâtea flori câmpia presărau

Îşi legănau pe vârfuri ‘nalte crinii

Potirul alb frumos de catifea.



Şi adia aşa uşor zefirul

În umbra deasă a codrilor din deal

Ascuns în iarbă îngâna izvorul

Cu susur lin un cântec pe-a lui mal.



Aşa era în ziua când, Isuse

Pe Tine-ntâia oară Te-am văzut

Aşa era o zi de primăvară

Cu dalbe flori când eu Te-am cunoscut.



Eram pe iarba de mătase-n luncă

Şi lăcrămioare-mi adunam în braţ

Tu ai trecut şi-n urma Ta, Isuse

Te-a urmărit privirea-mi cu nesaţ.



Erai frumos ca Soarele din ceruri

Cu faţa albă, albă ca de crin

În părul Tău lucea fior de raze

Şi-Ţi era chipu-atâta de senin!



Era de vină oare primăvara?

Era de vină câmpul înverzit?

Ce-a fost pe urmă nu-mi aduc aminte

Dar ştiu, Isuse drag, că Te-am iubit.



Atâta ştiu, că Tu-mi eşti totul, Doamne

Că Te-am dorit cu drag mereu de-atunci

Şi că păstrez la pieptu-mi lăcrămioare

Din ziua când Te-am cunoscut în lunci!