Cântăre O, de-aş avea eu limbi o mie

O, de­-aş avea eu limbi o mie

Şi mii de buze să cuvânt

Pe tonuri mii o armonie

Spre slava Celui pururi sfânt,

I­-aş mulţumi de ce-­a făcut

Cu mine, fiul cel pierdut.



O, de-­ar suna al meu glas tare,

Să se audă pân’ la cer,

Căci sângele-­mi ca-­ntr-­o vâltoare

Se zbate, Doamne, când Te cer.

De­-ar fi întreagă viaţa mea

Un imn spre închinarea Ta!



De ce tăceţi, cântări de slavă?

Mai sus, mai sus, zburaţi mai sus!

Aduceţi veşnică cinstire

Şi mulţumire lui Isus.

Şi sufletul, şi trupul meu

Servească-­n veci pe Dumnezeu.



Cânta-voi imnuri Ţie, Doamne,

Cât voi putea rosti cuvânt;

Şi jertfa bucuriei mele

Ţi­-aduc cât voi fi pe pământ.

Când buzele­-mi n­or mai putea,

Suspinul meu Te­-a lăuda!