Devoțională CASA PRIBEGIEI

CASA PRIBEGIEI





Expresia "casa pribegiei"o gasim in Psalmul 119, vesetul 54:

"Oranduirile Tale sunt prilejul cantarilor mele, in casa pribegiei mele".

In Psalmul 39:12, David deasemenea, zice:

"Asculta-mi rugaciunea, Doamne, pleaca-Ti urechea la strigatele mele! Nu tacea in fata lacrimilor mele!

Caci sunt un strain inaintea Ta, un pribeag, ca toti parintii mei."

E de mirare cum David, marele imparat al poporului ales de Dumnezeu, acel popor pe care "Dumnezeu a venit sa-l rascumpere , ca sa faca din el poporul Lui, ca sa-si faca un nume, si ca sa faca pentru el, pentru tara Ta, minuni si semne".[2 Samuel 7:23 ], se considera totusi un strain si un pribeag.

Dar acest mare imparat nu s-a impiedicat de multele lui bogatii; el a inteles ca toate vin de la Dumnezeu.

1 Cronici 29:15,16.

"Inaintea Ta noi suntem niste straini si calatori, ca toti parintii nostri.

Zilele noastre pe pamant sunt ca umbra , si fara nicio nadejde.

Doamne, Dumnezeul nostru, din mana Ta vin toate aceste bogatii.."

Desi a pregatit zidirea unei case pentru Numele lui Dumnezeu, David a inteles ca el locuieste in "casa pribegiei".

Daca el, fiind imparat mare si intelept, vestit si plin de bogatii, a inteles acest lucru, cu atat mai mult ar trebui sa intelegem noi, care suntem atat de mici si neinsemnati...

Pribeag, este un om strain, care rataceste din loc in loc.

Dumnezeu s-a ocupat in mod deosebit de straini. El i-a ocrotit, ca si pe orfani si pe vaduve. Toti acestia au avut un loc deosebit in inima lui Dumnezeu. El a dat indicatii poporului evreu, despre modul cum sa se poarte cu strainii.

Deuteronom 27:19:

"Blestemat sa fie cel ce se atinge de dreptul strainului, orfanului si vaduvei!".

Deuteronom 10:18,19:

"Dumnezeu... care face dreptate orfanului si vaduvei, care iubeste pe strain si-i da hrana si imbracaminte".

Si Domnul Isus s-a purtat deosebit cu strainii, orfanii si vaduvele:

-ii lauda credinta femeii canaanence si ii vindeca fiica.

-vindeca pe fiul unui slujbas imparatesc

-El insusi a zis:"am fost strain si ati venit pe la Mine", ca sa ne invete sa-i ajutam pe straini.

Si apostolul Pavel ne spune despre inaintasii nostri ca au fost "straini si calatori pe pamant, in cautarea unei patrii"[Evrei 11:13,14].

Primii crestini , deasemenea, au fost lipsiti de toate, prigoniti, munciti, ...au pribegit.."[Evrei 11:37,38].

Si Apostolul Petru , in epistola sa, se adreseaza "alesilor, care traiesc ca straini, imprastiati..."[1 Petru 1:1]

Daca am intelege si noi acest lucru, nu ne-am mai lega atat de mult de lucrurile materiale, n-am suferi cand nu le avem sau cand le pierdem si nu ne-am consuma asa de mult viata pentru a le dobandi.

Fie ca avem un palat, o vila, ori o casuta, o coliba, tot "casa pribegiei "este!

Importanta nu este locuinta, ci felul cum traim in ea, ceea ce facem cu ea.

David doreste ca in casa pribegiei sa cante, sa aduca slava oranduirilor Domnului.

Dar cei care sunt straini si pribegi pe pamant si inteleg lucrul acesta , cei care prin credinta in jertfa Domnului Isus Hristos, au devenit copii ai lui Dumnezeu, chiar daca pribegesc pe pamant, ei merg spre mostenirea cereasca.

Efeseni 2:19:

"Voi nu mai sunteti nici straini, nici , oaspeti ai casei, ci sunteti impreuna cetateni cu sfintii, oameni din casa lui Dumnezeu".

Ce facem noi, ca oameni "impreuna cetateni cu sfintii", dar pribegi pe acest pamant?

David spunea in psalmul 84:2:

"Sufletul meu suspina si tanjeste de dor dupa curtile Domnului, inima si carnea mea striga catre Dumnezeul Cel Viu!".Psalm 63:1:

"Imi inseteaza sufletul dupa Tine, imi tanjeste trupul dupa Tine, intr-un pamant sec, uscat si fara apa".

Uneori, drumul pribegiei noastre trece prin pustiu, prin pamanturi seci, dar alteori Domnul ne trece si prin oaze de verdeata.

Interesant este ca in psalmul 84:6, David zice despre cei ce-si pun increderea in Dumnezeu:

"Cand strabat acestia Valea Plangerii, o prefac intr-un loc plin de izvoare".

Nu spune ca Dumnezeu o preface, ci oamenii care se tem de El.

Cu alte cuvinte, chiar daca drumul nostru de pribegi, trece prin pustiu, prin locuri neplacute, Dumnezeu ne da putere sa-l transformam intr-un loc plin de izvoare.

E posibil?

Prin Domnul, da!

Caci Duhul Sau cel sfant face ca "din inima noastra sa curga rauri de apa vie "[Ioan 7:38].

Ajuta-ne, Doamne, sa transformam si noi pustiul vietii noastre "intr-un loc plin de izvoare"!

Indiferent pe unde trece drumul pribegiei noastre, tot straini ramanem, pana vom ajunge la acea casa pe care "o avem in cer, de la Dumnezeu, o casa, care nu este facuta de mana, ci este vesnica. Si gemem in cortul acesta, plini de dorinta sa ne imbracam peste el cu locasul nostru ceresc."

Chiar daca acum suntem niste pribegi zdrenturosi, carora lumea le intoarce spatele, vom ajunge in locul pe care Domnul Isus s-a dus sa ni-l pregateasca.

Ioan 14:2,3:

"In casa Tatalui meu sunt multe locasuri. Dac n-ar fi asa, v-as fi spus. Ma duc sa va pregatesc un loc.

Si dupa ce ma voi duce si va voi pregati un loc, ma voi intoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu sa fiti si voi".

Dar pana sa ajungem in acel loc, ce facem oare" in casa pribegiei"?

Isaia 58:7:

"Imparte-ti painea cu cel flamand, si adu in casa ta pe nenorocitii fara adapost; daca vezi pe un om gol, acopere-l, si nu-i intoarce spatele semenului tau".

Inaintasii nostri au stiut sa-si imparta casa lor cu cel" fara adapost", chiar daca aveau doar o "coliba".



Intr-un sat , era o singura familie de credinciosi.

De multe ori, prin acel sat treceau oameni , calatori, care mergeau spre un orasel apropiat. Si pentru ca nu erau mijloace de transport, veneau pe jos, sau cu carutele. Uneori, ii apuca noaptea pe drum, si ar fi vrut sa fie gazduiti undeva, la o casa de oameni, dar nimeni nu-i primea. Se temeau oamenii sa gazduiasca strainii, ca sa nu fie jefuiti, ori pur si simplu, nu voiau.

Singura care-i primea, era familia cea credincioasa.

Desi erau saraci si aveau o casuta mica si multi copii, ei nu refuzau pe nimeni, care venea la poarta lor, cerand gazduire.

Ii chema la masa, chiar daca era o masa saracacioasa, le gasea loc de dormit, lor si cailor lor, daca erau cu caruta, chiar daca ei trebuia sa doarma pe jos; de multe ori, vara, lasau musafirii in casa, iar ei dormeau in podul cu fan.

Asa au ajuns sa fie cunoscuti de tot satul, si oridecateori veneau straini, cerand gazduire, erau indreptati catre "casa pocaitului", unde, ii asigurau satenii, "veti fi sigur primiti". Si intr-adevar , erau primiti, si aflau si vestea buna a mantuirii prin credinta in Domnul Isus. De fiecare data, "oranduirile Domnului "erau "prilej de cantari" de lauda la adresa lui Dumnezeu.

"CASA PRIBEGIEI" lor, devenea un han de poposire pentru calatorii osteniti, dar si un loc unde acestia primeau "arvuna" unei locuinte vesnice.

Dar noi, mai implinim acest cuvant, sau l-am uitat?

E adevarat, nu mai putem si , poate nici nu mai e nevoie sa facem azi, ceea ce faceau inaintasii nostri.

Dar si azi, cine doreste sa-si foloseasca pentru Domnul Isus "casa pribegiei", o poate face. Dumnezeu ii va da ocazia.

Asa a dorit o familie tanara, sa faca ceva pentru Dumnezeu si curand s-a intamplat ca o cunostinta de-a lor, o femeie in varsta si cam dificila, pentru ca toata viata ei fusese singura, si nu suporta sa traiasca impreuna cu altcineva, si-a fracturat un picior. Au decis , sotul si sotia credincioasa, sa o invite pe femeie sa stea la ei , pana cand i se va vindeca piciorul,pentru ca nu se descurca singura.

Asta a insemnat cateva luni bune, timp in care sotia credincioasa a"slujit-o" pe femeie. Si n-a fost deloc usor, nu numai din cauza capriciilor femeii, ci si fiindca sotia si asa era ocupata cu cresterea copiilor, caci aveau trei copii micuti. Dar , la sfarsitul celor cateva luni, femeia s-a intors la Domnul, uimita de purtarea sotiei credincioase si de daruirea ei. Nu crezuse , pana atunci, ca in zilele noastre, mai sunt astfel de oameni, care sa faca atat de mult pentru un strain. Dar surpriza cea mare a avut-o , cand s-a dus acasa la ea, in micuta garsoniera, unde locuia, si a gasit-o varuita proaspat , si totul era aranjat , in ordine si curatenie. Nu-i venea sa creada ca era aceeasi locuinta, pe care o lasase in dezordine.

Sotia, a recunoscut ca , datorita acestei perioade, a invatat ce inseamna cu adevarat rabdarea.

"Dar" a spus ea, "a meritat, caci acum am o prietena si o sora care ma iubeste mult, iar copiii au o bunicuta".

Uneori, nu ne dam seama cat bine ne poate darui Dumnezeu, daca incercam sa" prefacem valea plangerii, intr-un loc plin de izvoare", iar in "casa pribegiei" noastre, suntem gata sa facem loc si altora, nu intoarcem spatele semenului nostru.

Tu ce faci, cu "casa pribegiei" tale?