Devoțională SINGUR, LA O PARTE

SINGUR, LA O PARTE



Text: Matei 14:13,23





14:13 "Isus, ...a plecat de acolo intr-o corabie, ca sa se duca singur la o parte, intr-un loc pustiu. Noroadele, cand au auzit lucrul acesta, au iesit din cetati si s-au luat dupa El pe jos.

!4:23 Dupa ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte sa se roage , singur la o parte.

Se inoptase si El era singur acolo".



In multe locuri citim despre Domnul Isus ca se retragea "singur, la o parte", pentru a fi in partasie cu Tatal.

In versetul 12 ni se spune ca tocmai i se taiase capul lui Ioan Botezatorul si ucenicii lui Ioan au venit de i-au luat trupul lui Ioan, l-au ingropat si s-au dus de au dat de stire lui Isus.

Ce problema mai dificila ar fi putut fi, care sa-l faca sa renunte la a se retrage singur, la o parte?

Insa Domnul Isus, "a plecat sa se duca singur la o parte, intr-un loc pustiu".

De ce oare?

Stia ca lumea asa se poarta cu proorocii lui Dumnezeu si asa cum face cu ei, va face si cu Fiul lui Dumnezeu.

Luca 20:14,19:

"Dar vierii, cand l-au vazut s-au sfatuit intre ei si au zis: "Iata mostenitorul; veniti sa-l ucidem, ca mostenirea sa fie a noastra. Si l-au scos afara din vie si l-au omorat

Preotii cei mai de seama si carturarii cautau sa puna mana pe El chiar in ceasul acela , dar se temeau de norod. Pricepusera ca Isus spusese pilda aceasta impotriva lor".

De aceea Domnul Isus simtea nevoia sa stea de vorba cu Tatal, sa primeasca putere ca sa mearga mai departe, chiar daca stia ca va fi omorat.

Acest lucru ne invata si pe noi ce sa facem, cand suntem neintelesi, poate chiar urati de semenii nostri; sa ne retragem singuri, la o parte, sa cercetam Cuvantul lui Dumnezeu si sa stam de vorba cu El in rugaciune.

In acelasi capitol, 14, de la Matei, la versetul 23, citim ca Domnul Isus, " dupa ce a dat drumul noroadelor, s-a suit pe munte sa se roage singur la o parte. Se inoptase si El era singur acolo".

Chiar daca prima data a fost impiedicat de "o gloata mare", de care "I s-a facut mila si a vindecat pe bolnavi ", Domnul Isus n-a renuntat sa-si gaseasca timpul necesar pentru partasia cu Tatal.

La fel si pe noi, nimic , nici chiar faptele bune pe care le facem, sa nu le lasam sa ne ia timpul de partasie cu Dumnezeu.

Cu durere observam insa, ca noua, nu multimea faptelor bune ne amana intalnirea cu Domnul nostru, ci lucrurile pamantesti care ne acapareaza, ne prind in iuresul lor.

Am observat nu de mult acest lucru , la mine insami.

Aveam multe de facut in gradina; toate se cereau facute de urgenta, caci stiti ca asa spune si in cuvant, ca "vezi-ti intai de treburi afara, ingrijeste de lucrul campului, si apuca-te apoi sa-ti zidesti casa"-Proverbe 24:27. Agricultorul stie ca nu poate amana , semanatul are vremea lui, seceratul are vremea lui..

Asa ca m-am antrenat cu treburile de afara asa de tare, incat timpul de partasie , rugaciune si de cercetare a Cuvantului lui Dumnezeu, s-a micsorat.

Dar din cauza efortului prea mare , mi s-a facut rau.

A trebuit sa stau la pat cateva zile, sa iau medicamente..

Treburile au ramas nefacute. Nu era mai bine sa-mi fi pastrat nestirbit timpul de partasie cu Domnul? Acest timp ramane totdeauna prima urgenta a vietii noastre.

N-as fi fost nici bolnava si m-as fi bucurat mai mult si de bunatatea si frumusetea Domnului.

De aceea ne indeamna si pe noi, in Luca 11:42: "Pe acestea trebuie sa le faceti, si pe celelalte sa nu le lasati nefacute".

La Domnul Isus, insa, nu se intampla sa lase ceva nefacut, din cauza ca il imbulzeau multimile, sau pentru ca era rupt de oboseala.

Pe El, multimile amarate nu-l lasau sa stea "singur , la o parte", asa cum dorea.

Dar El nu renunta la partasia cu Tatal pentru nimic.

De multe ori, dupa zile intregi de umblat prin praful si arsita dimprejurul Ierusalimului, desi obosit ,El se retragea sa se roage.

Numai maslinii din gradina Ghetsimani, de-ar avea grai, ne-ar putea spune de cate ori au fost martorii acelor rugaciuni!

Chiar si in noaptea cand a fost prins, de oamenii pe care i-au trimis "preotii cei mai de seama si batranii norodului", Domnul Isus a stat in rugaciune , avand "sufletul cuprins de o intristare de moarte".

De data aceasta, si-ar fi dorit sa-i aiba aproape de El si pe ucenici, sa simta ca nu e singur, ca are langa El si pe cineva din lumea aceasta. Umanul din El cerea acest lucru.

De aceea i-a rugat pe ucenici sa "vegheze impreuna cu El", dar si pentru ca voia ca acel moment greu, care urma, sa nu-i gaseasca pe ucenici nepregatiti.

Desi i-a rugat de trei ori, acestia n-au putut sa vegheze cu El in rugaciune, ci au adormit.

Dar El, in marea-i bunatate, nu s-a suparat, ci i-a mustrat bland si parca le-a gasit si scuza: "Duhul, in adevar, este plin de ravna, dar carnea este neputincioasa".-Matei 26:4.

Le-a dat insa un sfat pentru mai tarziu, cand El nu va mai fi cu ei: "Vegheati si rugati-va, ca sa nu cadeti in ispita".

Acest sfat ni-l da si noua astazi.

Sa lasam si noi toata truda acestui pamant, oricat de urgenta ar fi, sa nu-i dam voie sa ne fure din clipele de partasie.

"SINGUR, LA O PARTE", in prezenta Domnului, vom avea mult mai mult de castigat si El ne va da si putere pentru ca "nici celelalte sa nu le lasam nefacute".