Devoțională SA NU IESI...

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 87
Scrisa:
BBCode: [url=/devotionala/id/1824-sa-nu-iesi]SA NU IESI...[/url]

SA NU IESI





In cateva locuri din Scriptura, ni se da indemnul "sa intram" si "sa nu iesim".

Primul loc , este in Genesa 7:1, unde Dumnezeu ii zice lui Noe:

"INTRA in corabie, tu si toata casa ta", iar in versetul 7: "Noe a intrat in corabie cu fiii sai, cu nevasta-sa si cu nevestele fiilor sai."

Toti acestia au fost salvati, pentru ca Domnul ii zisese :

Genesa 6:13: "Sfarsitul oricarei fapturi este hotarat inaintea Mea , fiindca au umplut pamantul de silnicie"; iata, am sa-i nimicesc impreuna cu pamantul."

Genesa 6:18

"dar cu tine fac un legamant ; sa intri in corabie, tu si fiii tai, nevasta-ta si nevestele fiilor tai impreuna cu tine."

Al doilea este in Exod 12, cand Dumnezeu omoara pe intaii nascuti ai egiptenilor, dar cei ai evreilor sunt salvati , datorita sangelui acelui "miel fara cusur" cu care au uns usiorii usilor.

Dar pentru a fi salvati, ei trebuia sa "INTRE " in casa si sa ramana acolo "pana dimineata".

Cel care ar fi iesit, nu mai era sub protectia sangelui si ar fi murit, odata cu egiptenii.

Dar evreii au "facut cum poruncise Domnul lui Moise si Aaron ;asa au facut" si au fost salvati.

Al treilea loc este in Iosua 2, cand Iosua trimite doua iscoade in Ierihon, iar acestea sunt gazduite la prostituata Rahav. Acesta, pentru a-i salva , ii da coboara noaptea, peste zidul cetatii, printr-o fereastra, cu ajutorul unei franghii de culoare caramizie.

Ea cere celor doi, sa fie crutata , ea , impreuna cu familia ei, atunci cand cetatea va fi cucerita de evrei.

Ei ii promit lucrul acesta, dar ii spun:Iosua 2:18,19

"La intrarea noastra in tara, leaga funia aceasta de fir caramiziu la fereastra prin care ne-ai coborat;si STRANGE LA TINE IN CASA pe tatal tau, pe mama ta, pe fratii tai si pe toata familia tatalui tau. Daca vreunul va iesi pe poarta casei tale, sa mearga afara, pe ulita", va pieri.

Cei doi si-au tinut promisiunea , si atunci cand au cucerit Ierihonul," au scos afara pe toti cei din familia ei si i-au asezat afara din tabara lui Israel". –Iosua 6;23, dar restul cetatii,"au nimicit-o cu desavarsire, trecand prin ascutisul sabiei tot ce era in cetate, barbati si femei, copii si batrani, pana la boi, oi si magari".-Iosua 6:22.

In toate cele trei cazuri, era important SA INTRI si SA NU IESI pana cand nu trecea urgia.

Noe cu familia sa, au ramas in corabie pana a trecut potopul, evreii au stat in case , sub ocrotirea sangelui, pana dimineata, iar Rahav a stat in casa, la fereastra careia era firul caramiziu.

Toate cele trei;

-corabia

-sangele "mielului fara cusur" de pe usiorii usii

-firul caramiziu de la fereastra

reprezinta salvarea prin sangele Mantuitorului," Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii".

In toate cele trei mari pedepse, cei care au stat ascunsi, au fost salvati.

Si in vremea noastra, e la fel ca si atunci, cand "rautatea omului era mare pe pamant si toate intocmirile gandurilor din inima lui erau indreptate in fiecare zi numai spre rau".

Domnul va pedepsi aspru omenirea, la revenirea Sa pe pamant.

De aceea, El cheama inca oamenii la adapostul jertfei Sale, pentru a fi salvati. El ne spune si azi: "Intrati pe poarta cea stramta"-Matei 7:13.

Ioan 10:9 "Eu sunt Usa. Daca INTRA cineva prin Mine, va fi mantuit; va intra si va iesi si va gasi pasune".

Ioan 14:6 "Eu sunt calea , adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal , decat prin Mine. "

Iar celor care au intrat, le spune, asa cum a spus lui Noe, evreilor in Egipt si familiei lui Rahav, SA NU IASA.

"Ramaneti in Mine si Eu voi ramanea in voi"-Ioan 15:4.

Poate si ei erau tentati sa iasa din cauza anumitor nevoi, de dragul bunurilor materiale, pe care a trebuit sa le paraseasca, si din cauza atator altor motive...

- Fiii lui Noe au trebuit sa se desparta de prietenii lor, de tinerii din vremea aceea, pentru a lucra la corabie, pentru a strage hrana pentru animalele ce urmau a fi salvate si apoi au mai stat inca sapte zile, incuiati in corabie, pana a inceput potopul.

- Evreii au stat in case toata noaptea aceea, pana dimineata, chiar daca , poate ar fi vrut sa iasa afara.

- Rudele lui Rahav si-au parasit locuintele lor si au venit in casa protejata de firul caramiziu.

Cat de important e sa "intri"sub protectia jertfei Domnului Iisus si sa nu iesi cu niciun chip afara, ca sa nu fi distrus pentru vesnicie!

- Poate esti elev , ori student, si colegii te dispretuiesc, pentru ca stai deoparte atunci cand e vorba de chiul, de tutun, de bautura, de discoteca, ori de atatea altele...

- Poate esti matur, ai de rezolvat multe probleme la serviciu, in afaceri, unde nu toate se rezolva in mod cinstit, iar tu nu poti face nedreptati, caci ii slujesti Domnului...

- Poate ai sot, ori sotie necredincioasa, si-ti e greu sa nu mai ai acelasi mod de viata ca al lui[ei], dar totusi tu ramai la calea Domnului...

Nu e usor sa stai" inauntru"mai ales cand vezi ca "celor rai le merge bine".

-Nu le-a fost usor fiilor lui Noe sa stea sapte zile incuiati in corabie, cand afara era soare si bine.

-Nu le-a fost usor evreilor sa stea in case toata noaptea, pana dimineata, fara sa stie ce se intampla, de ce in Egipt era atata zarva, atatea" mari tipete".

-Nici rudelor lui Rahav nu le-a fost usor sa-si paraseasca propriile lor case si averi si sa vina in casa Rahavei.

Dar toti au crezut in avertizarea pe care o primisera si au lasat totul de-o parte, pentru a fi salvati.



Si dintre inaintasii nostri,unii au platit mult mai scump decat noi faptul de a ramane cu Domnul Isus.

Au fost vremuri de prigoana, de suferinte grele, dar ei n-au vrut sa-l paraseasca pe Domnul.

Erau doi barbati credinciosi, prieteni buni si frati de credinta.

Erau tineri, fiecare avea familia lui; unul avea cinci copii, iar celalalt noua.Si pentru ca erau "pocaiti", erau considerati "dusmani ai poporului".

Intr-o seara, i-a luat o masina a militiei si i-a dus la arest. Acolo i-au bagat in incaperi separate, dar le-au aplicat acelasi "tratament".

Toata noaptea au incercat sa-i "convinga" sa se lase de Hristos, sa "termine cu prostiile astea religioase".

Dimineata, i-au scos pe amandoi, gandind ca , vazandu-se in ce hal sunt, se vor razgandi. Unul din ei, abia se mai tinea pe picioare si avea fata insangerata, pentru ca una din "metodele de convingere" fusese sa-i smulga barba.L-au imbrancit intr-o masina si nu l-a mai vazut nimeni, aproape sapte ani.A fost trimis la inchisoare.Dar nu si-a parasit increderea in Mantuitorul si n-a iesit de sub ocrotirea jertfei Sale.

Pe al doilea, cel care avea noua copii, nu l-au mai dus nicaieri; il batusera atat de tare, incat, la un moment dat, cei care il bateau, au crezut ca deja a murit; cazuse intr-un lesin adanc, din cauza loviturilor atat de puternice. Calaii lui s-au speriat, asa ca au turnat peste el cateva galeti cu apa, iar el si-a venit in simtiri, intr-un tarziu...

L-au dus la infirmeria unei unitati militare, din apropiere, pana a putut sta pe picioare, apoi i-au dat drumul acasa, dar i-au interzis cu desavarsire sa spuna cuiva unde a fost si ce i s-a intamplat.

Asa a facut , si numai sotia lui, credincioasa si ea Domnului, a stiut de ce sotul ei a ramas cu acele cicatrici urate pe corp. Nici din razboi nu ramasese cu atatea cate ii facusera "tovarasii".

Amandoi fratii , au ramas credinciosi Domnului si peste ani, au fost din nou impreuna, bucurandu-se si slavindu-L pe Dumnezeu, ca i-a ajutat sa nu se lepede de El.

Nu-i asa, ca necazurile, suferintele noastre, ale celor care azi il urmam pe Domnul, sunt mult mai mici decat ale inaintasilor nostri?

Nu pot fi puse alaturi de ale lor, si cu atat mai mult," alaturi de slava viitoare", care-i asteapta pe cei ce stau sub ocrotirea jertfei Domnului Iisus Hristos.

Pentru nimic din lume, nu se merita sa "iesim "afara!

Ajuta-ne, Doamne!











SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Devoționale >> Devoționale, categoria Diverse >> Devoțională SA NU IESI... | Salvatorul.ro
meniu prim
Frații mei, luați ca pildă de suferință și de răbdare pe proorocii, care au vorbit în Numele Domnului. ( Iacov 5:10 )