Devoțională INDARATNICIA

Scrisa de: +Ion_Marcel
Vizualizări: 95
Scrisa:
BBCode: [url=/devotionala/id/1859-indaratnicia]INDARATNICIA[/url]

INDARATNICIA





Indaratnicia e un alt pacat , care-L manie pe Dumnezeu.

Despre indaratnicie citim in Numeri, capitolul 14, versetele 39-45.



Evreii abia scapasera de pedeapsa pentru cartire, cand au cerut carne, si din nou pacatuiesc, cartesc, se revolta.

In loc sa se smereasca si sa ceara iertare, ei se grabesc sa fie din nou neascultatori.

"Poporul a fost intr-o mare jale. S-au sculat disdedimineata a doua zi , si s-au suit pe varful muntelui , zicand: Iata-ne! suntem gata sa ne suim in locul de care a vorbit Domnul , caci am pacatuit".-vers 39.

Isi recunosc greseala, dar nu cer iertare, ci vor sa se duca de capul lor, chiar daca Moise le spune sa nu plece, ca Dumnezeu nu va fi cu ei. Moise si chivotul Domnului raman in tabara, nu se duc cu ei la lupta.

Oare de ce nu ne grabim la ascultare?

Doar la rau suntem grabnici...

Daca ascultau de prima data, nu se intampla nicio nenorocire.

Acum, insa, e prea tarziu; "odata ce v-ati abatut de la Domnul, Domnul nu va mai fi cu voi"- le spune Moise in versetul 43.

Ei insa, tot nu se smeresc, ci din contra, "s-au indaratnicit si s-au suit pe varful muntelui...atunci s-au pogorat amalecitii si canaanitii , care locuiau pe muntele acela, i-au batut si i-au taiat in bucati".

Ce dura e pedeapsa pentru indaratnicie!

Asta ne face sa intelegem cat de grava e indaratnicia inaintea lui Dumnezeu.

A fi indaratnic, inseamna a starui cu incapatanare intr-o atitudinee, dar cel mai adesea, intr-o atitudine rea, de neascultare, de revolta...

Ca si cuvant, a fi indaratnic pare un cuvant vechi, dar ca actiune, e foarte des intalnita in zilele noastre:

-sunt indaratnici copiii, nu vor sa asculte de parinti, fac doar ce vor ei.

-sunt indaratnici sotii, vor ca toate sa se faca numai dupa voia lor, nu accepta sa se consulte cu sotiile.

-sunt indaratnice sotiile, nu vor sa accepte ca Dumnezeu a lasat rolul de conducator , barbatului.

-sunt indaratnici angajatii, vor sa aiba servicii bune, bine platite, dar nu vor sa depuna efort pentru ele.



-sunt indaratnici sefii, patronii, vor doar beneficii mari, nu accepta sa primeasca si parerile altora.

-dar cel mai rau, este ca si copiii lui Dumnezeu ,sunt uneori indaratnici.

Doamne, cata indaratnicie!

Poate sa spuna si despre noi, Dumnezeu, ca si despre poporul evreu:

Deuteronom 32:5-"Ei s-au stricat... neam indaratnic si stricat"!

Ezechiel 2:3,5-"s-au razvratit impotriva Mea,...caci sunt o casa de indaratnici.."

Ce putem face, cand am ajuns intr-o astfel de stare?



Cel mai bun lucru pe care-l pot face copiii lui Dumnezeu, cei pe care El i-a ales ca "preoti", este sa se faca una cu poporul, asa cum s-a facut Daniel si Moise.

Daniel 9:5-"Noi am pacatuit, am savarsit nelegiuire, am fost rai si indaratnici, ne-am abatut de la poruncile si oranduirile Tale ".

Dupa ce vom cere iertare pentru noi insine, pentru "indaratnicia" noastra, sa cerem indurare si pentru poporul nostru , asa cum ne spune la Daniel 9:8_"La Domnul Dumnezeul nostru insa, este indurarea si iertarea, caci impotriva Lui ne-am razvratit"!

Daniel 9:16 "dar, Doamne, dupa indurarea Ta, abate mania si urgia Ta, de la cetatea Ta."

Daniel 9:16 "Asculta, Doamne! Iarta, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucreaza si nu zabovi, din dragoste pentru Tine, Dumnezeul meu!"

La o asa rugaciune, facuta din adancul inimii, "pe cand vorbea inca" Daniel, "a venit repede, in zbor, omul Gavriil" si i-a adus vestea sfarsitului robiei, numindu-l "om preaiubit si scump"-vers. 19.

Asa cum zice si Moise, cu adevarat, Dumnezeul nostru este "un Dumnezeu incet la manie si bogat in bunatate, iarta faradelegea si razvratirea".-Numeri14:18.

Datorita rugaciunii lui Moise, care cere iertare "Iarta dar faradelegea poporului acestuia, dupa marimea indurarii Tale",Dumnezeu micsoreaza pedeapsa.

Astfel poporul nu mai este nimicit pe loc, ci va mai pribegi prin pustie patruzeci de ani, dar generatia urmatoare va intra in tara promisa.



Privind fiecare in viata noastra, cu adanca sinceritate, s-ar putea sa intelegem ca Domnul ne-a lasat in situatii dificile un timp mai indelungat, tocmai din cauza "indaratniciei" noastre!

Sa zicem si noi ca proorocul Ieremia:

Ieremia 20:7 "M-ai induplecat, Doamne, si m-am lasat induplecat!"

Iar apostolul Iacov ne indeamna sa luam "intelepciunea care vine de sus", care "este intai curata, apoi pasnica, blanda, usor de induplecat"...



Doamne, da-ne aceasta intelepciune , sa fim si noi usor de induplecat de dragostea Ta!

Amin.











SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Devoționale >> Devoționale, categoria Diverse >> Devoțională INDARATNICIA | Salvatorul.ro
meniu prim
Ochii dezvăluie puterea sufletului.