Devoțională Proverbe 14

Capitolul 14



14:1 „Femeia înţeleaptă îşi zideşte casa iar femeia nebună o dărâmă cu înseşi mâinile ei."

Sensul aici este că femeia cu judecată îşi zideşte relaţia cu soţul, cu copiii şi cu cei din jurul ei. Ea ştie să ajute, să îmbrăţişeze, să mângâie, să ierte şi să încurajeze. Ea îşi recunoaste şi propiile greşeli şi nu doar critică pe ale soţului. Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei. Versetul acesta se mai referă şi la înţelepciunea unei relaţii de prietenie în vederea căsătoriei. E nevoie de înţelepciune să ştii la cine să baţi la uşă, să vezi dacă te potriveşti, să cauţi voia lui D-zeu. Să cauţi să fii sincer, să ştii să te smereşti. Când trimişii lui David i-au spus Abigailei că vrea s-o ia de soţie, ea s-a arătat gata sa slujească. În 1 Sam 25:41 spune: „Ea s-a sculat, s-a aruncat cu faţa la pămînt, şi a zis: Iată, roaba ta se socoteşte ca o roabă, gata să spele picioarele slujitorilor domnului meu."

14:2 „Cine umblă cu neprihănire, se teme de Domnul, dar cine apucă pe căi strâmbe, Îl nesocoteşte. "

Omul neprihănit se teme de D-zeu, are respect faţă de voia şi sfinţenia Lui, nu se duce la lucruri păcătoase căci ştie că lui D-zeu nu-i plac, dar cel păcătos nu are nici o teamă de D-zeu, îl sfidează şi face o bravură din nesocotirea lui D-zeu. El arată şi altora că nu se teme de D-zeu prin faptele şi vorbele pe care le face. Duhul acesta rău l-a cuprins şi-l îndreaptă, spre nenorocirea omului, împotriva lui D-zeu. Omul vede că nimeni nu-l pedepseşte îndată şi trage concluzia că D-zeu nici nu există de fapt şi prinde curaj în rău. Când însă i se umple paharul nelegiuirilor atunci D-zeu îşi îndreaptă mâna împotriva lui şi „grozav lucru este să cazi în mâinile unui D-zeu mânios."

14:3 „În gura nebunului este o nuia pentru mândria lui, dar pe înţelepţi îi păzesc buzele lor. "

Prin mândria lui omul nebun singur se pedepseşte prin vorbele pe care le spune de multe ori. El se laudă şi se umflă în pene şi omul înţelept când îl aude se fereşte de el căci îi vede prostia. Altădată el este viclean şi făţarnic prin vorbele lui si din nou omul credincios se fereşte de el şi nu-i vrea prietenia. Când nebunul înjură singur îşi poate face probleme, ca s-ar putea să-şi înjure şeful şi să-l dea afară pe urmă. Dar cel credincios nu face nici una dintre aceste lucruri rele ci din contră caută binele şi vorbeşte cu adevăr şi bunătate, fără făţărnicie şi viclenie. Chiar dacă îşi apără partea lui n-o face într-un mod defăimător şi când vede că cei răi biruie are încredere în dreptatea lui D-zeu.

14:4 „Unde nu sunt boi, ieslea rămâne goală, dar puterea boilor aduce belşug de roduri."

Aici Solomon spune că acolo unde este forţă de muncă sunt şi rezultate. În vechime boii erau folosiţi ca animale de tracţiune, de arat pământul şi de transportat diverse lucruri. Prezenţa lor dădea mai mult de lucru stăpânului, să-i hrănească şi să-i îngrijească dar totodată ei îi aduceau şi beneficii. Uneori trebuie să avem mai multe pe lângă casă ca să ne dea mai mult belşug. Asta înseamnă mai multă muncă, mai multă bătaie de cap dar pot aduce şi binecuvântări de la D-zeu.

14:5 „Un martor credincios nu minte, dar un martor mincinos spune minciuni. "

Un om cinstit nu depune mărturie mincinoasă, el caută să spună adevărul căci ştie că îngerii lui D-zeu îl văd de sus. Mai bine să nu spui nimic decât să aduci o mărturie mincinoasă. Acolo unde un lucru nu te priveşte ocoleşte-l, dar dacă poţi ajuta pe cineva nedreptăţit în problema lui, D-zeu îţi va răsplăti. Un martor mincinos însă n-are nici o frică sa mintă. El jură că va spune adevărul dar minte fără ruşine. Pentru el jurământul nu valorează nimic căci nu se teme de D-zeu. Cineva stătea odată la intrarea uşii unui tribunal şi întreba pe unii care intrau acolo dacă nu au nevoie de martor. El era dispus să fie martor şi să zică cum vrea clientul lui.

14:6 „Batjocoritorul caută înţelepciunea şi n-o găseşte, dar pentru omul priceput ştiinţa este lucru uşor. "

Cel care se lasă condus de un duh de batjocură nu va propăşi în găsirea adevăratei înţelepciuni. Şi cum ar putea s-o găsească când el o îndepărtează de sine prin vorbele şi faptele sale! Omul care vorbeşte cu uşurinţă împotriva lucrării făcute de Isus sau defaimă lucrarea Duhului Sfânt va căuta înţelepciunea şi n-o va găsi decât dacă se va smeri înaintea lui D-zeu. Pentru cel credincios însă înţelepciunea este mai aproape. El o caută în Cuvântul lui D-zeu şi El îi vorbeşte. D-zeu îl ajută şi-l îndrumă.

14:7 „Depărtează-te de nebun, căci nu pe buzele lui vei găsi ştiinţa. "

Nu prea multe ai de învăţat de pe buzele celui păcătos de aceea nu-i asculta muzica vorbelor sale. Deşi uneori îţi arată că ştie multe şi se descurcă mai bine decât mulţi, toată afacerea lui este fără D-zeu şi în final duce la moarte. El dă sfaturi, se crede mai înţelept decât Cel ce a insuflat Biblia şi vorbeşte de sus uneori. Dacă trebuie să lucrezi cot la cot cu un astfel de nebun, ai grijă căci fără să vrei vei vedea că ai împrumutat unele din obiceiurile şi vorbele sale. Dacă ţi-e vecin, rudă sau coleg de şcoală nu asculta la sfaturile lui când te cheamă la băut sau la alte lucruri păcătoase şi aducătoare de scandal.

14:8 „Înţelepciunea omului chibzuit îl face să vadă pe ce cale să meargă, dar nebunia celor nesocotiţi îi înşală pe ei înşişi. "

Aceasta înseamnă că omul înţelept vede că dacă face un anumit lucru poate să dea de probleme. Uneori trebuie să lase de la el ca să fie pace. Mi-a povestit odată un frate o întâmplare adevărată. Erau doi fraţi, unul a plecat de mult din localitate iar altul a rămas cu părinţii. La batrâneţe unul dintre părinţi a paralizat şi a stat mulţi ani pe pat înainte de moarte. Au trecut ani şi au murit amândoi părinţii. Înainte de a muri ultimul dintre ei, l-a sunat pe cel plecat din localitate de multă vreme să vină că părintele lor se apropie de sfărşit, dar acesta a spus că nu poate şi să-l sune să vină doar la înmormântare. Peste câteva zile a venit la înmormântare, ocazie cu care au vorbit şi despre moştenire. Cel plecat de multă vreme de acasă a spus că vrea şi el jumătate din casă şi grădină şi nu a ţinut cont de faptul că fratele lui a avut grijă atâţia ani de părinţii lor. Au ajuns la tribunal şi chiar şi judecătorul a spus că este normal ca cel ce-a avut grijă de părinţi să rămână cu toată casa şi grădina. Dar celălalt a spus că vrea partea lui că o va da la un nepot. Atunci primul frate a renunţat la tot şi a spus că el nu mai vrea nimic. Celălalt n-a zis nimic. Lui D-zeu nu i-a plăcut fapta aceasta. N-a trecut o lună de zile şi salvarea a fost chemată şi l-a dus de urgenţă la spital pe cel ce luase tot. În câteva zile a fost înmormântat. Nepotul căruia a zis că-i lasă tot a avut un accident la scurt timp după aceea şi a murit. Bine ar fi ca oamenii să nu fie lacomi ci să judece ca dreptate ca să nu trebuiască să judece D-zeu

14:9 „Cei nesocotiţi glumesc cu păcatul, dar între cei fără prihană este bunăvoinţă. "

Samson a fost un om care a glumit cu păcatul şi la urmă a sfârşit sub dărâmături. Dalila tot mereu îl întreba să-i spună de unde-i vine lui puterea pe care o are că nimeni nu-l poate birui. Şi el început să glumească cu ea şi să se lase legat de ea. Apoi ea a strigat că filistenii sunt asupra lui. El a rupt frânghiile cu care era legat de către ea de câteva ori, ca pe nişte legături de aţă. Dar în momentul acela dacă Samson şi-ar fi luat ziua bună de la ea şi în veci să nu-i mai calce pragul, ar fi avut un alt sfârşit. Dar el a continuat să se complacă în prezenţa ei. Foarte probabil că ea era o femeie care arăta foarte bine în exterior şi el nu a putut birui pofta ochilor şi să se despartă de ea. El când a văzut că ea caută să-l ducă la rău, să-l lege şi să-l dea pe mâna filistenilor, el în veci n-ar fi trebuit s-o mai caute şi să nu dea doi bani pe frumuseţea ei. Versetul mai spune că între cei fără prihană este bunăvoinţă. Dacă Samson ar fi locuit într-o casă cu o soţie credincioasă, dăruită lui D-zeu, ea niciodată nu ar fi făcut ceea ce a făcut Dalila ci ea i-ar fi fost binevoitoare şi de ajutor. Dacă de asemenea el s-ar fi înconjurat cu oameni neprihăniţi, aceştia l-ar fi ajutat să scape de Dalila.

14:10 „Inima îşi cunoaşte necazurile şi nici un străin nu se poate amesteca în bucuria ei."

Sunt lucruri pe care doar inima noastră şi le cunoaşte, sunt necazuri pe care nu prea poţi să le spui nimănui căci tot nu te poate ajuta. Ba poate din contră râde de tine şi te vorbeşte de rău. Dar totuşi există un adevărat prieten căruia îi poţi spune totul fără să-ţi fie teamă de ceva şi îi poţi cere sfatul. Acest prieten este Domnul nostru Isus Cristos. În general oamenilor nu le place de cineva care se plânge mereu, care e nemulţumit mereu, căci la drept vorbind nimeni nu are tot ce vrea şi nimeni nu poate face pe plac tuturor. Dar aici se mai spune şi că nici un străin nu se poate amesteca în bucuria inimii cuiva. Sunt situaţii când D-zeu umple inima celui credincios de bucurie şi pace şi cei de lângă noi nu pot gusta din ceea ce avem noi în inima noastră. D-zeu dă bucurie celui neprihănit prin unele lucruri pe care mulţi alţii nu le pot înţelege. Pavel şi Sila erau legaţi în lanţuri în temniţa din Filipi dar ei erau plini de bucurie şi cântau cântări de laudă pentru D-zeu. Mulţi dintre cei ce-i auzeau nu-i înţelegeau cum de ei, bătuţi şi aruncaţi în puşcărie, mai au bucuria să cânte.

14:11 „Casa celor răi va fi nimicită, dar cortul celor fără prihană va înflori. "

Au fost mulţi oameni răi care au avut case puternice pe pământ dar când a venit vremea pedepsei pentru ei, au fost spulberaţi cu toţii. Casa împăratului Ahab a fost puternică la vremea ei deşi nu-l asculta pe D-zeu, însă când D-zeu a spus destul, a venit Iehu care a distrus tot ce avea Ahab. Aici se vorbeşte de cortul celui neprihănit, adică vrea să se arate că cel neprihănit are doar un cort şi nu casă uneori în comparaţie cu cel rău. Însă acest cort modest face progrese, înfloreşte, D-zeu dă binecuvântare, copiii cresc sănătoşi şi-l urmează pe D-zeu iar în vremuri de necaz D-zeu nu-i lasă fără un ajutor. Şi acest cort dăinuieşte mult timp după distrugerea casei tari a celui rău.

14:12 „Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte. "

De multe ori în viaţă omului i se pare că aşa cum crede el este bine dar mai târziu iar pentru alţii prea târziu se constată că n-a fost bine. Diavolul prin poftele omului îi orbeşte sufletul şi-i pune o măhramă pe faţă ca să nu vadă răul pe care-l face. Ce rău este acela va zice cineva să se distreze, să bea şi să chefuiască, să umble cu ce femeie sau bărbat vrea ? El nu vede răul pe care-l face pentru că păcatul l-a orbit. Sunt oameni care sunt gata să sufere şi să moară pentru ceea ce cred ei şi totuşi credinta lor să fie falsă, departe de adevăr şi de adevăratul D-zeu. Ieroboam după ce a ajuns împărat, şi a ajuns cu voia lui D-zeu după cuvântul proorocului Ahia (1 Regi 11:26-40), s-a gândit el că ar fi mai bine să schimbe închinarea şi s-o facă diferită de cum era ea lăsată de D-zeu şi se făcea în Ierusalim sub conducerea rivalului său, împăratul Roboam, fiul lui Solomon, ca în felul acesta oamenii să nu mai meargă la Ierusalim să se închine ca nu cumva să-şi întoarcă inima spre Roboam şi pe el să nu şi-l mai dorească de împărat şi să-l omoare. Astfel că el a făcut doi viţei de aur şi i-a aşezat în două regiuni a ţării sale şi le-a poruncit tuturor să nu mai meargă la Ierusalim ci să se închine în aceste locuri. Deşi părea bună ideea lui Ieroboam, ea s-a dovedit aducătoare de blestem şi moarte căci s-au îndepărtat de adevăratul D-zeu şi au slujit idolilor, lucruri pentru care casa întreagă a lui Ieroboam în cele din urmă a fost distrusă şi nimicită. Ieroboam a fost aşezat de D-zeu împărat dar spre nenorocirea lui el nu a umblat cu D-zeu după aceea şi sfârşitul lui şi a casei lui a fost unul rău. Şi David a fost ales de D-zeu ca împărat dar el nu a considerat că aceasta este totul, ci el a şi umblat şi ascultat de D-zeu după aceea.

14:13 „De multe ori chiar în mijlocul râsului inima poate fi mâhnită, şi bucuria poate sfârşi prin necaz. "

Şi acesta este un adevăr pe care-l putem constata uneori în viaţa noastră sau a altora. Uneori oamenii încearcă să-şi uite problemele mergând la teatru, la spectacole de umor şi distracţii dar aceasta nu este soluţia adevărată. Ea oferă cel mult o rezolvare de moment la problemele vieţii dar nu ajută la vindecarea sufletului rănit de păcat. Este asemănător cu cel care merge să mai tragă un pahar sau o ţigară ca să-şi uite necazurile. Aceasta nu este o soluţie bună ci te afundă mai mult în mocirlă. Versetul mai spune încă un adevăr. Nu de puţine ori distracţia se poate sfârşi prin tragedii, prin suferinţă şi lacrimi. Nu de puţine ori, tineri şi tinere după o noapte de distracţii când se întorc dimineaţa acasă ameţiţi de bautură sau alte lucruri, sfârşesc în vreun pom sau striviţi de vreun camion sau tăiaţi de tren şi nu mai ajung niciodată vii acasă. Un exemplu din Carte este atunci când împăratul Belşaţar a făcut un mare chef mai marilor lui. Cheful s-a sfârşit tragic, un cap de mână a scris ceva pe tencuiala zidului în faţa împăratului care a îngălbenit de spaimă. Doar Daniel a fost în stare să desluşească acea scriere care era de fapt sentinţa dată de D-zeu împăratului cât şi întregului imperiu. Chiar în noaptea aceea împăratul a fost omorât şi cetatea a căzut în mâna perşilor.

14:14 „Cel cu inima rătăcită se satură de căile lui şi omul de bine se satură şi el de ce este în el. "

De multe ori cel care nu-l urmează pe D-zeu se satură de căile lui, nu mai simte fericire şi împlinire în lucrurile pe care le face. Simte că nu au rost toate distracţiile lui şi nu stie încotro să se îndrepte. Dacă atunci ar înţelege şi s-ar îndrepta spre D-zeu ar face cea mai mare alegere a vieţii lui. Această alegere i-ar schimba tot viitorul lui şi de asta poate să atârne însăşi veşnicia lui. Solomon mai arată aici şi faptul că omul de bine ajunge să vadă că în sine mai sunt încă multe lucruri rele şi ajunge să se sature şi el de ceea ce vede în sine şi uneori să se descurajeze de lupta cu răul din sine însuşi. Totuşi cei credincioşi trebuie să lupte cu partea firească din ei înşişi toată viaţa căci firea pământească toată viaţa va lupta împotriva vieţii noi primite de cel credincios prin credinţa în numele Domnului Isus. Asemeni cum în jurul mlădiţei noi dintr-un pom altoit, cresc din nou mlădiţe vechi nealtoite, tot aşa se întâmplă şi în viaţa celui credincios, mlădiţe ale păcatului cresc în firea noastră păcătoasă în jurul mlădiţei noi. Acestea trebuie tăiate că altfel vor acoperi şi îneca mlădiţa nouă. O persoană s-a întors la D-zeu odată şi s-a lăsat de lucrurile vechi dar după un timp a ajuns iar să înceapă să bea. Mlădiţa aceasta veche a crescut tot mai mult în viaţa sa până a ajuns să acopere mlădiţa nouă şi omul a început să vină tot mai rar la biserică. El care altădată predica altora Evanghelia acum s-a îndepărtat şi nu mai ajuta la răspândirea ei. D-zeu i-a dat odată un vis şi i-a arătat un mare şarpe care era aproape de el şi o voce i-a spus că dacă nu se lasă de băutură, cu şarpele acela îşi va petrece veşnicia.

14:15 „Omul lesne crezător crede orice vorbă, dar omul chibzuit ia seama bine cum merge. "

Din nefericire sunt şi oameni creduli care cred cu uşurinţă orice lucru. Ei beau apă nestrecurată. D-zeu nu doreşte să fim creduli ci credincioşi. El ne îndeamnă să-i probăm învăţăturile, să-L punem la încercare. D-zeu va răspunde întrebărilor noastre atunci când suntem sinceri dar nu va prea răspunde atunci când El vede că doar noi vrem să-L ispitem pe El prin dorinţele noastre. Lui nu-i este greu să facă o minune în faţa celui sincer când ea i-ar putea folosi sau să-i spună vreo taină a inimii lui. Când Natanael s-a întâlnit prima dată cu Domnul Isus, El l-a iubit pentru sinceritatea lui spunându-i că el este cu adevărat un urmaş al lui Avraam fără vicleşug şi i-a zis că l-a văzut înainte să-l cheme Filip, pe când era sub smochin. Lucrul acesta l-a uimit pe Natanael. Mulţi oameni au dorit să vadă vreo minune de la D-l Isus dar n-au văzut niciodată pentru că ei nu erau sinceri. Când Isus a ajuns legat în faţa lui Irod, acesta aştepta să vadă vreo minune de la Isus, dar El n-a făcut nimic căci acesta nu era sincer interesat. Altă dată unii iudei i-au cerut un semn din cer dar Isus le-a spus că acestui neam preacurvar nu se va da nici un semn decât semnul proorocului Iona, semn pe care ei nu l-au înţeles. Oamenii care nu-l au pe D-zeu ajung să creadă tot felul de superstiţii, vrăjitorii, horoscoape, ghicitorii în cărţi, cafea şi altele sau ajung să creadă tot felul de ideologii sau filosofii fără nici o bază adevărată, doar că sunt predate la unele şcoli. Aceştia şi alţii asemănători lor sunt oameni lesne crezători. Ucenicii Domnului Isus n-au fost lesne crezători, ei l-au văzut viu pe Domnul Isus şi cu toţii au ajuns să sufere pentru acest adevăr şi cei mai mulţi dintre ei chiar să-şi dea viaţa pentru acest fapt. Nici un om normal nu-şi dă viaţa pentru o minciună şi dacă ei nu l-ar fi văzut pe Domnul Isus viu nu şi-ar fi dat viaţa pentru El doar ca să zică că a înviat.

14:16 „Înţeleptul se teme şi se abate dela rău, dar nesocotitul este îngâmfat şi fără frică."

De multe ori în viaţă cel îngâmfat nu are nici o frică de oamenii legii, de D-zeu şi face lucruri rele. Îngâmfarea lui este ca şi băutura sau drogul, prinde curaj în a face un lucru rău şi de multe ori înainte de a porni la un lucru rău, cel nesocotit chiar trage câteva pahare de băutură sau se droghează pentru a prinde mai mult curaj. Nu-l interesează de alţii şi nu are milă căci îngâmfarea îi spune că numai aşa poate fi tare. Cel înţelept însă este conştient de faptul că este normal să ai frică de D-zeu şi de cei puşi să ţină ordinea în ţară. Este normal să te temi că dacă faci răul vei ajunge rău.

14:17 „Cine este iute la mânie face prostii şi omul plin de răutate se face urât. "

A fi iute la mânie este un lucru rău căci de multe ori o faptă făcută într-o pornire necontrolată, de răzbunare poate duce mai târziu la mari regrete. Omul iute la mânie nu ştie să rabde deloc prostia sau ocara altuia ci el se răzbună imediat. El crede că dacă-şi face singur dreptate a făcut mare lucru sau crede că dacă altul îl jigneşte el trebuie să i-o întoarcă. Îmi povestea odată o persoană şi zicea că numai D-zeu l-a păzit să nu-şi omoare prietenul după ce se drogase şi acesta l-a supărat cu ceva. A luat pistolul, locuiau undeva în Franţa, şi a vrut să tragă asupra lui dar din fericire piedica era pusă. Acuma îi mulţumea din suflet lui D-zeu că nu s-a întâmplat răul acela, că pentru o clipă de nebunie şi mânie ar fi curmat o viaţă iar el şi-ar fi ruinat viaţa prin puşcărie. Ce bine ar fi ca măcar 5 minute să mai aştepte cel iute la mânie înainte să vrea să facă ceva. Să-şi amintească şi să zică în sine, „hai să văd cum este treaba aceasta peste 5 minute" şi în timpul acesta să fie ca şi unul care ţine apă în gură. Aici se mai spune că un om plin de răutate, care veşnic numai pe sine se vede, este egoist şi nu se gândeşte că şi celălalt are drept la viaţă, se face pe drept urât şi ocolit de către ceilalţi.

14:18 „Cei proşti au parte de nebunie, dar oamenii chibzuiţi sunt încununaţi cu ştiinţă. "

Prostia şi nebunia sunt surori, ele locuiesc în aceeaşi casă. Prostia este pusă aici în antiteză cu chibzuinţa, deci înţelegem că prostia la care se referă versetul acesta este prostia omului nechibzuit, a aceluia care face lucruri fără să gândească prea mult, fără să gândească în perspectivă ci doar pe moment, fără să gândeacă la sensul vieţii şi nemurirea sufletului său. El vrea doar ce oferă clipa, se lasă târât de pofte în tot felul de păcate, se lasă cuprins de tot felul de visări, îşi hrăneşte sufletul cu tot felul de filme, sporturi, emisiuni de politică sau alte emisiuni televizate bune de irosit timpul. Cel chibzuit însă nu-şi pierde timpul pe astfel de lucruri şi nu trăieşte din visări. Rezultatul este ca omul chibzuit ajunge la adevărata stiinţă a vieţii, precum şi la ştiinţa în domeniul lui de muncă, în meseria lui.

14:19 „Cei răi se pleacă înaintea celor buni şi cei nelegiuiţi înaintea porţilor celui neprihănit. "

Sunt situaţii când versetul acesta se împlineşte. Povestea odată cineva care a început să-l caute pe D-zeu, să meargă la biserică, că un vecin de-al lui i-a spus că în veci n-o să mai vorbească cu el şi n-o să-i mai calce pragul dacă se pocăieşte. Omul acesta a continuat să-l caute pe D-zeu şi până la urmă a încheiat legământul cu D-zeu. Vecinul lui s-a ţinut de cuvânt vreun an sau doi, dar într-o zi când a ajuns în mari probleme financiare, i-a bătut la poartă şi i-a cerut bani să-l împrumute. Nu de puţine ori, cel ce-şi risipeşte banii prin locuri păcătoase ajunge să bată la uşa celui credincios ca să-l împrumute cu ceva, să-l ajute cu vreun loc de muncă sau să pună vreo vorbă bună pentru el.

14:20 „Săracul este urât chiar şi de prietenul său dar bogatul are foarte mulţi prieteni. "

Acesta este un adevăr trist, atunci când ai ajuns să nu mai poţi oferi ceva altora, ei se fac că nu te mai cunosc, nu vor să mai ştie de tine şi să-ţi fie prieteni. A fost foarte bine cât i-ai putut ajuta, împrumuta, cheltui pentru ei dar când tu ai ajuns în probleme ei se îndepărtează de tine. Cei credincioşi nu ar trebui să procedeze aşa. Preotul şi Levitul din Pilda Samariteaului au trecut, poate cu un sentiment de milă, pe lângă cel nenorocit şi jefuit de cei răi dar nu l-au ajutat, însă un samaritean obişnuit, s-a apropiat de acel om, l-a ajutat şi l-a scos din starea lui. Când oamenii din casa împăratului l-au aruncat pe Ieremia într-o groapă cu mocirlă (Ieremia 38) ca să moară, doar un străin etiopean, Ebed-Melec, a pus o vorbă bună pentru el, potrivită cu advărul, ca să-l scoată de acolo. Cel bogat sau celuia care îi merge bine are în jurul lui mulţi linguşitori care nu se dau în lături de la cele mai oribile păcate numai ca să-i intre în graţie acestuia. Nu întotdeauna însă când cineva sprijineşte pe omul pus în cinste sau pe cel bogat este un linguşitor şi un profitor, deşi păcatul acesta îl pândeşte. Dacă o acţiune este rea sau dacă cel bogat face lucruri murdare atunci îndepărtează-te cât mai repede de el.

14:21 „Cine dispreţuieşte pe aproapele său face un păcat dar ferice de cine are milă de cei nenorociţi. "

Nenorocirea şi necazul se abat asupra oamenilor de multe ori din multe cauze. Uneori este de vină cel în cauză, alteori sunt de vină alţii iar alteori D-zeu îngăduie încercarea. Oricum ar fi, Solomon ne spune aici că este ferice de cine are milă şi ajută pe cei în nevoie. Nenorocirea nu se referă numai la cazurile mai grele, cum ar fi când cuiva i-a ars casa, a rămas paralizat în urma unei boli sau a unui accident ci se referă şi la situaţii mai puţin complicate aparent, cum ar fi când cineva este apăsat de oameni răi, are nevoie de un loc de muncă, are nevoie de un împrumut, are nevoie de a fi ajutat în relaţia cu partenerul sau când are nevoie de o locuinţă temporară. Sunt oameni care dispreţuiesc pe alţii când trec prin astfel de probleme, se fac că nu ştiu de ei, nu vor să audă strigătul, de multe ori nerostit, al celui în nevoie. Astfel de oameni fac un păcat prin atitudinea lor şi s-ar putea ca şi lor să li se facă la fel peste câţiva ani.

14:22 „În adevăr ceice gândesc răul se rătăcesc dar ceice gândesc binele lucrează cu bunătate şi credincioşie. "

Iată răsplata omului care face planuri rele, în curând se va rătăci în sufletul lui şi nu va şti încotro s-o apuce. Poate se gândeşte cum să-i atragă pe alţii la planurile lui, indiferent dacă sunt bune sau rele. Cu siguranţă că va avea şi planuri bune că altfel nimeni nu-l va crede. Cel credincios nu va gândi să facă răul, nu va porni cu gândul şi planul rău de acasă ci cu gândul şi planul bun, să lucreze cu bunătate şi credincioşie. D-zeu este drept şi va răsplăti fiecăruia după faptele lui, pe cel sincer şi nevinovat îl va răsplăti cu viaţă veşnică iar pe cel ce gândeşte rău îl va răplăti cu pedeapsă veşnică.

14:23 „Oriunde se munceşte este şi câştig, dar oriunde numai se vorbeşte, este lipsă."

Dacă firma la care lucrezi vezi că mai mult face doar planuri şi este cam dezinteresată de producţie, s-ar putea ca în curând să falimenteze. Se mai întâmplă să vezi oameni cărora le place să vorbească despre tot felul de planuri, despre tot felul de investiţii dar care nu încep să le pună în aplicare. Nu că planurile sunt rele, ci dacă toată ziua numai planuri şi planuri, vorbe şi vorbe, atunci sunt pierdere de timp şi aducătoare de lipsă. Mai trebuie pus şi mâna sau mintea la lucru ca să fie şi câştig. Dacă elevul sau studentul doar vorbeşte despre o materie şi nu pune mâna să înveţe, nu are nici un câştig. La fel dacă o biserică numai vorbeşte că va face o strângere de ajutoare, va plăti câţiva misionari, va încep o perioadă de post şi rugăciune, va porni un radio sau o televiziune creştină şi dacă nu şi munceşte la aceste lucruri, este doar vorbă şi nici un câştig.

14:24 „Bogăţia este o cunună pentru cei înţelepţi, dar cei nesocotiţi n-au altceva decât nebunie. "

Bogăţia nu trebuie înţeleasă doar ca şi bogăţie materială ci şi ca bogăţie spirituală. Ea este o încununare a succesului obţinut după mult efort depus cu înţelepciune, chibzuinţă şi răbdare. Ea n-a crescut în ograda sa peste noapte ci poate după mulţi ani de trudă. A lucrat cu hărnicie, nu s-a dat bătut atunci când i s-a închis o uşă ci a bătut la alta înţelegând că poate Domnul i-a închiso, nu a pierdut timpul bătând doar mingea sau alte jocuri ci şi-a făcut o meserie. În timp ce alţii urmăreau serialele de la televizor el citea Biblia, mergea la rugăciune sau făcea alt lucru pentru Domnul. Peste zece, douăzeci de ani sau doar în veşnicie se va vedea rodul fiecăruia. Cel nesocotit amână tot timpul pe mâine ceea ce ar trebui să facă azi. Dacă Domnul îl cheamă să încheie legământ cu El, omul nesocotit amână pe mâine. Dacă astăzi D-zeu îl cheamă să facă o faptă bună prin faptul că i-o aduce înainte, cel nesocotit lasă pe altădată şi astfel din toate acestea, omul nesocotit în loc de înţelepciune adună nebunie.

14:25 „Martorul care spune adevărul scapă suflete, dar cel înşelător spune minciuni. "

Martorul care mărturiseşte adevărul despre cineva care este acuzat pe nedrept îl ajută şi-l poate scăpa chiar de la moarte. Este adevărat că uneori îţi poţi face probleme spunând adevărul, de aceea sunt situaţii când trebuie să-l faci sub acoperire şi să nu ştie nimeni de telefonul pe care poate l-ai dat, ca să-l ajuţi pe cel acuzat pe nedrept. D-zeu vede însă şi pe martorul care înşeală şi minte. De multe ori nimeni nu-l poate dovedi că minte pe acest martor şi atunci doar D-zeu îl poate răsplăti pentru minciuna lui. Versetul acesta se mai referă şi la cei care depun mărturie despre Cuvântul lui D-zeu vestindu-l la alţii. Ei prin mărturia lor îi scapă pe unii de la iadul veşnic dar cei care îndeamnă la păcat îi duce şi pe alţii la chinul veşnic.

14:26 „Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El şi copiii lui au un loc de adăpost la El. "

Deci frica de Domnul, frica de a nu face rău şi a-L asculta pe El, are un rezultat mare şi anume că oamenii aceştia vor avea un sprijin puternic în El. Ce important este să te sprijinească cineva când ai alunecat sau când cineva îţi face ceartă. De multe ori sprijinul lui D-zeu nu este văzut direct. D-zeu nu este ca noi oamenii, noi de multe ori când facem un bine cuiva suntem gata să-l trâmbiţăm la alţii, să ne lăudăm un pic sau poate mai mult, dar D-zeu ne face atâta bine fără să ne spună şi să ne arate de fiecare dată. Este adevărat că uneori D-zeu ne arată că fără ajutorul lui n-am fi reuşit şi El o face aceasta ca să ne mărească nouă credinţa în El. Şi nu numai omul credincios are un sprijin la Domnul ci şi copiii lui. D-zeu a promis că că El îşi ţine binecuvântarea până la al miilea neam pentru urmaşii celui credincios iar blestemul până la al treilea sau patrulea neam pentru urmaşi celui rău.

14:27 „Frica de Domnul este un izvor de viaţă, ea ne fereşte de cursele morţii. "

Iată aici o completare la versetul de mai sus. Frica de D-zeu ne dă viaţă în sufletele noastre, aduce curaj şi îndrăzneală în lucrurile bune şi întăreşte viitorul nostru. Ea ne dă speranţă căci ştim că D-zeu ne are în vedere pentru că ne-am temut de El şi n-am făcut răul. Viaţa la care se referă aici versetul are mai multe sensuri, printre care şi puterea de vesti altora calea bună, de a-i oferi ajutor altuia prin credinţa ta. Credinţa înseamnă viaţă iar lipsa ei duce la pierderi şi în final la moarte. Frica de D-zeu te păzeşte să nu furi, să nu înşeli, să nu strici familia altuia, să nu defaimi pe aproapele tău şi la multe alte lucruri asemănătoare cu acestea şi în final te păzeşte de moartea veşnică.

14:28 „Mulţimea poporului este slava împăratului, lipsa poporului este pieirea voivodului. "

Aici este o constatare a unui fapt care pare de la sineînţeles şi la care am spune că nu prea avem ce adăuga sau ce învăţa din el. Acolo unde oamenii sunt măcinaţi de războaie interne sau de alte evenimente, este normal că aceasta duce la distrugerea acelui stat şi prin urmare şi a conducătorului lui. Totuşi mai putem spune ceva. Dacă conducătorul neglijează nevoile fundamentale ale cetăţenilor lui, aceştia se vor îndepărta de el şi în cele din urmă va cădea şi el. Nu orice conducere însă care este schimbată se datorează greşelilor ei, s-ar putea ca răul să fi biruit. Cei credincioşi trebuie să se roage lui D-zeu ca El să pună acolo oameni dornici de dreptate şi adevăr, oameni de caracter, oameni respectati în societate pentru ţinuta lor morală, pentru caracterul lor altruist. Rugăciunile acestea nu vor rămâne fără un rezultat. Dacă un doctor, de exemplu, se comportă şi îl tratează la fel şi pe cel sărac ca şi pe cel bogat, atunci merită să aibe un cuvânt în societate mai mult decât un miliardar care nu este interesat decât cum să-şi dubleze averea.

14:29 „Cine este încet la mânie are multă pricepere, dar cine se aprinde iute, face multe prostii. "

Acest verset este asemănător cu versetul 17, în amândouă subliniindu-se că cel iute la mânie face multe prostii. Prima idee arătată aici este că un om priceput, înţelept este încet la mânie. El nu se răzbună imediat, chiar dacă poate se aprinde la început. Cel credincios îşi aminteşte vorba Domnului Isus „Mâniaţi-vă dar nu păcătuiţi". Acum să nu înţelegem că Domnul ne îndeamnă să ne mâniem, ci El ar vrea să spună „Dacă tot v-aţi mâniat aveţi grijă să nu şi păcătuiţi" căci mare este tentaţia să-i spui câteva la cel care te-a vorbit de rău sau care te-a făcut să te mânii. Există ce-i drept şi o mânie sfântă când te mânii pe un lucru rău şi nu-l mai faci. Uneori trebuie să te mânii pe tine când vezi că ţigara sau paharul este mai tare decât tine. Aşa o să poţi scăpa de ele. Mânia poate fi îndreptată împotriva altora dar poate fi îndreptată şi împotriva noastră înşine. Sunt situaţii când copiii plâng de ciudă, ei se mânie că nu ştiu ce jucărie care le-a fost luată. La fel şi oamenii mari se mânie, şi-şi fac rău lor înseşi cu mânia lor, atunci când nu le iasă ceva cum au dorit ei. Când n-au putut obţine serviciul acela, n-au putut pleca în America, nu s-au putut căsători cu cine au crezut ei că era bine sau poate chiar au pierdut pe cineva drag din familie. Este adevărat că toate acestea pot aduce tristeţe în viaţa oamenilor, dar cei credincioşi înţeleg că Domnul poate le-a închis unele uşi spre binele lor iar pe alţii i-a luat acasă mai devreme, cu ei şi-a încheiat lucrarea pe pământ. Au fost oameni ai lui D-zeu care n-au lucrat o perioadă lungă de timp pentru D-zeu pe pământ dar care au rămas adânc înscrişi pe paginile Bibliei. Amintim aici doar pe Ioan Botezătorul.

14:30 „O inimă liniştită este viaţa trupului, dar pizma este putrezirea oaselor. "

O inimă liniştită nu se referă aici la un om inactiv, neimplicat în lucrurile vieţii sau în lucrarea Domnului ci se referă la inima invidoasă, cea care priveşte pe alţii şi ar vrea să fie la fel, fie că este bine fie că este rău. Ea nu are linişte dacă nu are şi ea o rochie ca şi colega ei, ea este nemulţumită că celălalt are casă mai mare, maşină mai bună sau serviciu mai bun. Inima aceasta este o inimă fără linişte, o inimă bolnavă spiritual care poate duce şi la boli fizice. Omul cu o astfel de inimă produce certuri, face răutăţi, se dedă la furt şi mită, vorbeşte de rău pe celălalt. Inima liniştită însă este cea care-şi vede de treaba ei, nu vrea să-şi atragă biserica de partea sa ci vrea să spună altora adevărul. Dacă face o lucrare pentru Domnul, o face pentru că a fost chemat la acea slujbă. Nu aleargă după locurile dintâi şi este conştient de resposabilitatea acestor locuri.

14:31 „Cine asupreşte pe sărac, batjocoreşte pe Ziditorul său, dar cine are milă de cel lipsit, cinsteşte pe Ziditorul său. "

Pe cel lipsit este uneori uşor să-l asupreşti căci nu mulţi îi vin în ajutor, însă când faci lucrul acesta îţi baţi joc de Cel ce l-a făcut căci şi el este o fiinţă creată de D-zeu ca şi tine şi nimeni care-şi bate joc de D-zeu nu va rămânea nepedepsit. Asuprirea aceasta este de multe ori indirectă, îi plăteşti mai puţin decât ar merita, îl vorbeşti de rău poate şi glumeşti pe seama lui.

În biserică dai locul din faţă celui bogat, cu o haina mai bună, cum zice şi Iacov în Episola sa, indiferent dacă omul acesta este sau nu chemat de D-zeu la slujbă. Cine însă are milă şi înţelegere de cel în nevoie, caută să-l ajute să se ridice din starea sa, să-l ajute cu un loc de muncă mai bine plătit să poată să-şi întreţină familia sau să-şi facă o casă, un astfel de om cinsteşte pe Creatorul său şi D-zeu îl va răsplăti.

14:32 „Cel rău este doborât de răutatea lui, dar cel neprihănit chiar şi la moarte trage nădejde. "

Lucrurile rele pe care le-a făcut cel rău se pot întoarce asupra sa când el nici nu se gândeşte şi-l pot doborâ la pământ. De multe ori nu D-zeu îl pedepseşte pe om pentru păcatele lui ci omul este lovit cu consecinţele faptelor lui. Cel pe care l-ai înjurat ieri s-ar putea ca să nu te mai ajute astăzi când ai nevoie de el. Ieri ai zis că nimeni nu se ştie distra ca şi tine dar după ce-ai luat boala de la femeia cu care te-ai distrat ajungi la spital sau pe patul de moarte. Ieri ai spus că doar n-a să asculţi tu de D-zeu să te laşi de băutură şi alte lucruri rele iar azi după ce te-ai îmbolnăvit din cauza lor, suferi şi plângi. Ieri îi numeai fanatici pe cei credincioşi şi nu le doreai părtaşia şi ajutorul iar azi eşti singur şi nu e nimeni care să te ajute. Cel neprihănit însă are îndrăzneală la D-zeu, la necaz fraţii lui îl ajută şi celui căruia ieri i-a făcut un bine s-ar putea să-i vină în ajutor. La moarte are nădejde în D-zeu că-l va primi în locaşurile sale căci toată viaţa l-a slujit pe El.

14:33 „Înţelepciunea se odihneşte într-o inimă pricepută, dar în mijlocul celor nesocotiţi ea se dă de gol. "

Cum adică să se dea de gol înţelepciunea la cel nesocotit ? Sensul aici este că cel nesocotit, nechibzuit vorbeşte şi el de multe ori cuvinte şi sfaturi înţelepte ca să arate că ştie cum este bine, însă el este făţarnic şi când nu-l vede nimeni el trăieşte altfel, minte şi înşeală iar cu D-zeu este doar când are nevoie de El. Omul acesta pozează a fi credincios dar numai spre a avea un câştig iar când vine vremea să sufere pentru Adevăr, el îl reneagă şi pleacă. Focul încercărilor îi separă de multe ori pe cei credincioşi Adevărului de cei făţarnici care-şi spun credincioşi. Însă o inimă pricepută, care judecă calea pe care merge, vorbele pe care le spune este o inimă unde înţelepciunea şi-a făcut casă şi se odihneşte.

14:34 „Neprihănirea înalţă pe un popor, dar păcatul este ruşinea popoarelor. "

Orice om sau popor care care a progresat în facerea răului a ajuns în final rău iar omul sau poporul care a luptat pentru adevăr, a prosperat multă vreme. Sodoma şi Gomora au fost două cetăţi care au făcut din ce în ce mai mult rău, toată preocuparea lor ajunsese doar după păcatele sexuale. Doar despre acestea vorbeau toată ziua. Când Lot le-a spus într-o împrejurare că nu-i bine ce fac, aceştia au fost gata să-l scuipe în faţă şi să-i dărâme casa. De nu interveneau îngerii care veniseră la el să vadă starea cetăţii şi de nu i-ar fi lovit cu orbire, nu ştim ce s-ar fi ales de Lot cu familia lui. În urmă pedeapsa lui D-zeu a fost dreaptă nimicind oamenii din cele două cetăţi. Însă când un popor îşi schimba viaţa şi condamna păcatul, dădea legi care să limiteze răul, poporul acela progresa. Întotdeauna păcatul aduce nenorociri asupra oamenilor iar neprihănirea aduce viaţă şi binecuvântări.

14:35 „Un împărat are plăcere de un slujitor chibzuit, dar pe cel de ocară, îl atinge mânia lui."

Un împărat bineintenţionat şi cu dorinţă de a face ceva bun pentru ţară, se bucură când găseşte un om cu judecată care să-l sprijinească. Omul acesta, deşi de multe ori în umbră, este de mare ajutor în multe lucruri. Daniel care a trăit la curtea regală a fost un astfel de om. El a trăit sub domnia mai multor împăraţi şi a fost vocea lui D-zeu pentru aceşti împăraţi în multe împrejurări din viaţa lor. La vremea bătrâneţii el a ajuns atât de apreciat încât împăratul Dariu a dorit să-l pună în fruntea tuturor miniştrilor săi, ca un Prim Ministru în zilele noastre. Atunci a încolţit ura unora dintre ceilalţi miniştri ai împăratului şi Daniel prin complotul lor a ajuns să fie aruncat în groapa cu lei. D-zeu însă a fost cu Daniel şi n-a pierit acolo. Aceşti slujitori au fost slujitori de ocară pe care i-a ajus mânia lui Dariu, fiind aruncaţi şi ei aruncaţi în groapa cu lei de unde n-au mai ieşit.

Concluzii:

• Casa şi relaţia cu partenerul, se pot zidi sau dărâma cu propriile mâini;

• În gura nebunului nu afli înţelepciune adevărată;

• Cel care glumeşte cu păcatul în mintea lui este în pericol; aşa a făcut Samson;

• A fi credincios şi a fi lesne crezător sunt două lucruri diferite;

• Ţine apă în gură înainte de a te mânia; răzbunarea este a Domnului;

• Nu toată ziua numai vorbe şi planuri; pune mâna şi pe lucru;

• Vorbindu-l de rău pe cel lipsit îl batjocoreşti pe D-zeu; ajutându-l pe cel lipsit îl cinsteşti pe D-zeu.