Devoțională Mana de dimineata[25 Decembrie]

Scrisa de: +Ion_Marcel
Vizualizări: 100
Scrisa:
BBCode: [url=/devotionala/id/1982-mana-de-dimineata-25-decembrie]Mana de dimineata[25 Decembrie][/url]

LUCA 21:34

"Luaţi seama voi înşivă, ca să nu vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mîncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii, şi ziua aceea să vină peste voi, fără veste".

Domnul nostru ne înştiinţează aici de pericolele care ne

ameninţă, pe noi mai ales, care trăim la sfîrşitul zilei de har în civilizaţia actuală asupra căreia, Anticrist şi-a pus deja mîna. Toţi sîntem ameninţaţi în acelaşi fel; inimile noastre sînt în primejdia de a fi îngreuiate lăsîndu-se în voia unor dorinţe legitime: mîncarea, băutura, sau încărcîndu-se cu greutăţi inutile: îngrijorările vieţii. Aceste două lucruri pot lucra ca un anestezic care adoarme cugetul, pierzînd atunci realitatea puterilor spirituale pe care vrăjmaşul le pune în lucrare ca să prindă pe oameni pe nepregătite. Nu este vorba de o abţinere severă de la mîncarea normală şi decentă, ci aşa cum spunea Moliere: "Să mîncăm ca să trăim, nu să trăim ca să mîncăm". Dacă oamenii ar fi urmat această filozofie ar fi fost scutiţi de multe suferinţe şi neplăceri pe care le produce îmbuibarea. Una din virtuţile unui adevărat creştin este cumpătarea şi aceasta nu numai cu privire la mîncare şi băutură ci absolut în toate situaţiile care ar putea să ne robească. Tot aşa este şi cu privire la îngrijorările vieţii. Cîtă apăsare aduc ele asupra sufletului nostru, cîtă descurajare, cîtă preocupare neobosită care ne ia timpul liber pe care avem nevoie să îl petrecem în sanctuarul Tatălui nostru! Dar nu numai că îngrijorările vieţii ne fac viaţa amară şi ne răpesc bucuria, dar ele necinstesc pe Domnul nostru care ne-a spus-o net: "Nu vă îngrijoraţi de nimic...", şi ne dă din natură aşa nişte comparaţii minunate care ar trebui să ne ruşineze şi să ne determine să ne încredem în El necondiţionat. Să ascultăm ce spune El căci la Domnul nostru este belşug de har. Să nu încercăm însă să purtăm greutăţile de mîine cu harul de azi care este pentru nevoile de astăzi.

Biblia ne pune adesea în gardă împotriva îngrijorărilor, îndemnîndu-ne să nu le purtăm noi înşine, ci să ne,descărcăm de ele asupra lui Dumnezeu. Cu toate acestea, noi le lăsăm să se acumuleze şi ajungem să fim încovoiaţi şi copleşiţi în aşa măsură că numai vedem plasa vrăjmaşului care este gata să cadă peste noi. De aceea, Domnul Isus, plin de grijă şi de dragoste pentru noi ne spune în continuare "Veghiaţi deci tot timpul şi rugaţi-vă...". Să ne rugăm nu numai cînd sîntem pe genunchi ci toată viaţa noastră să fie o rugăciune şi expresia părtăşiei noastre cu Dumnezeu.

Numai în felul acesta, mergînd cu El şi rugîndu-ne şi ascultînd de îndemnurile Cuvîntului Lui, putem scăpa de pericolele care ne ameninţă. Aceste pericole de tot felul, nu numai îmbuibarea sau îngrijorarea, ci şi multe alte asemenea lor sînt dirijate de Satan; ele sînt supra naturale, adică depăşesc puterile noastre naturale, dar şi puterea de sus de a ne împotrivi lor este tot supranaturală şi biruitoare. Ea ne transmite puterea, dacă o primim, ca să nu ne clătinam niciodată, să nu ne temem niciodată şi să nu ne oprim niciodată în drumul nostru spre cer. Vom scăpa astfel de aceste pericole, nu ca nişte oameni înfrînţi şi abătuţi, ci ca nişte copii ascultători ai lui Dumenzeu, veghiind în adevăr şi rugîndu-ne neîncetat.

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Devoționale >> Devoționale, categoria Diverse >> Devoțională Mana de dimineata[25 Decembrie] | Salvatorul.ro
meniu prim
Consideraţi întristările voastre ca umbrele binecuvântărilor ce urmează să vină.