Devoțională Izvoare in Desert - 28 Noiembrie

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 88
Scrisa:
BBCode: [url=/devotionala/id/2147-izvoare-in-desert-28-noiembrie]Izvoare in Desert - 28 Noiembrie[/url]



Tu umpli de veselie răsăritul şi apusul îndepărtat.

(Psalmul 65:8)



Te-ai trezit vreodată devreme, ai urcat pe un munte şi ai urmărit cum face Dumnezeu o dimineaţă? Griul întunecat se dă la o parte când El împinge soarele spre orizont, şi apoi nuanţele fiecărei culori încep să se amestece dând o lumină perfectă când soarele întreg apare deodată pe cer. Ca rege al zilei, soarele se mişcă maiestuos pe cer, inundând pământul şi toate văile adânci cu lumina lui glorioasă. În momentul acela, poţi să auzi cântările corului ceresc care cântă despre măreţia lui Dumnezeu şi despre gloria dimineţii.



În tăcerea sfântă a zorilor de zi

Aud un Glas –

„Eu sunt cu tine toată ziua,

Bucură-te! Bucură-te!"



Lumina clară şi pură a dimineţii m-a făcut să tânjesc după adevăr în inima mea, singurul care ar putea să mă facă pur şi curat ca dimineaţa şi să-mi armonizeze viaţa cu concertul minunat al naturii din jurul meu. Şi briza care sufla dinspre răsărit m-a făcut să nădăjduiesc în Dumnezeu, care mi-a suflat în nări suflare de viaţă. În felul acesta El m-a umplut complet cu suflarea Lui, cu gândirea Lui şi cu Duhul Lui pentru ca eu să am doar gândurile Lui şi să trăiesc viaţa Lui. În viaţa Lui mi-am găsit-o pe a mea, dar acum era glorificată etern.

Ce ne-am face noi, bieţii oameni, fără nopţile şi dimineţile Dumnezeului nostru! George MacDonald



În primele ceasuri ale dimineţii,

Între noapte şi zi,

Când întunericul de pe pământ

Se destramă-n tăcere;



Atunci e plăcut să vorbeşti cu Isus

Fiind încă în dormitorul tău –

Căci ziua care vine şi îndatoririle

Vor să ştie voia Sa.



Atunci El va deschide calea înaintea ta,

Doborând munţii;

Făcând pustiurile să-nflorească,

Domolind curgerea necazurilor.



Vrei o viaţă de biruinţă,

De victorie pe tot drumul?

Atunci pune-L pe Dumnezeu la începutul

Fiecărei zile care vine.





SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Devoționale >> Devoționale, categoria Diverse >> Devoțională Izvoare in Desert - 28 Noiembrie | Salvatorul.ro
meniu prim
Educaţia este mişcarea din întuneric spre lumină. (Allan Bloom)