Devoțională Plictisul

<span>    Bertrand Russel crede că plictisul ar fi vinovat de jumătate din păcatele cunoscute. Plictisul e o stare ce nu are de-a face cu tăiatul frunzelor la câini care este o activitate onorabilă până la urmă. Plictiseala e o boală a creierului mic, ce se poate manifesta la diferite vârste la ambele sexe, având invariabil aceleaşi simptome. Deplasarea trupului de la frigider la pat, de la calculator la cămară, de la o terasă la biserică.</span><span>    Unii oameni se nasc gata plictisiţi, alţii dobândesc boala pe parcurs. De obicei de plictis se scapă cu ajutorul foamei, necazului, strâmtorării, toate acestea având rol de ardei iute pentru o viaţă de mămăligă. Unii mor plictisiţi, alţii scapă la timp de această boală, plecând agitaţi din lumea acesta.</span><span>    Unul dintre predicatori a căscat în timp ce predica iar biserica a apreciat asta ca fiind o formă de detaşare sublimă faţă de lumea păcătoasă şi agitată în care ne zbatem ca nişte mormoloci într-un lighean cu apă călduţă.</span><span>    Când îi scriu unui băiat ce se luptă cu pornografia sau cu autosatisfacerea că remediul pentru aceste păcate este întotdeauna o viaţă ocupată ca săpatul în grădină, repetiţiile de cor, şuturile trase cu mingea în colţul blocului, se supără, aşteptând remedii spirituale. Nici nu există aşa ceva. A face rugăciuni de dezlegare pentru un tip neocupat e o cruntă pierdere de vreme şi energie.</span><span>    E vremea să ieşim din case. Afară e primăvară…</span><span>    Consideraţi plictiseala un păcat îngrozitor, adică mama tuturor păcatelor de sub soare.

</span>