Devoțională Constiinta impacata

Un copil a călcat voia tatălui şi a săvîrşit o faptă urîtă, a furat ceva. Tatăl îl cheamă şi-1 întreabă de ce a furat. Copilul tace, dar conştiinţa îl frămîntă. Tatăl citeşte aceasta în ochii lui şi-1 îndeamnă să-şi recunoască vina. încăpăţînarea copilului este înfrîntă, el izbucneşte în plîns, îşi mărturiseşte vina şi se aruncă în braţele tatălui, cerînd să-1 ierte. Tatăl îl iartă, dar îi cere să restituie lucrul furat. Copilul dă din cap şi spune că asta e prea greu şi nu îl poa¬te face. Dar tatăl insistă că dacă vrea să aibă conştiinţa împăcată trebuie să facă lucrul acesta. Trece o zi, două, dar a treia zi copilul ia lucrul furat şi îl restituie vecinului. I-a fost greu, dar acum a răsuflat uşurat. Conştiinţa cere nu numai iertarea, ci restituirea pagubei, a lucrului furat. Atunci ai conştiinţa împăcată.