Pe piatra de la căpătâiul mormântului său, Cir a pus să se sape cuvintele: "O, omule, oricine ai fi şi de oriunde ai fi, eu sunt Cir, întemeietorul imperiului persan; nu mă invidia pentru fericita bucată de pământ care-mi acoperă cadavrul".
Când Alexandru cel Mare a cucerit Persia, a vizitat mormântul lui Cir. El a fost adânc cutremurat de cuvintele inscripţiei, care îi arăta nesiguranţa şi nestatornicia a tot ce e pe pământ, precum şi faptul că nici cei mai puternici împăraţi nu s-au putut împotrivi morţii, înfuriat poate de gândul că şi el trebuie să moară, porunci să fie dărâmat mormântul, iar pietrarul care a săpat inscripţia, pe care el o considerase un "sacrilegiu", să fie omorât.
meniu prim Căci El mă va ocroti în coliba Lui în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperișul cortului Lui, și mă va înălța pe o stâncă. ( Psalmii 27:5 )