Devoțională Nimic politic

    I s-a reproșat Bisericii, zilele acestea, lipsa de implicare în manifestațiile ce au loc în toată țara. Adică, Biserica ar trebui să ia pancarte în mâini, glugi pe cap și să iasă în piețe răcnind: „Jos Guvernul!”.     Asta ar însemna că suntem de partea celorlalte partide politice, care nu sunt în arcul guvernamental. O altă soluție a venit de la unii din Biserică, zicând că cei ce sunt în Piața Universității ar trebui exorcizați, iar apa cu care îi udă pompierii din tunurile speciale ar trebui sfințită. Aceasta ar însemna că suntem cu cei de la putere.     Eu cred că Biserica face oricum prea multă politică…     Din punct de vedere biblic, Biserica nu se poate ridica decât împotriva unei orânduiri ce este împotriva lui Dumnezeu, dar asta e greu de înțeles când Pavel și Petru sfătuiau Biserica să se roage pentru împărați. Or când scriau ei asta, Nero era împărat în Roma…     În altă ordine de idei, vorbind profan, câtă vreme preoții și o parte din pastori iau indemnizații de la stat e greu să te răzvrătești împotriva celui ce-ți dă pâine, chiar dacă o mănânci cu lacrimi.     Lucrurile sunt complicate, deci… Ce ar fi de făcut?     Biserica să se roage… O zi de post pentru țară pe lună, și în fiecare duminică rugăciune în biserică pentru România.     Biserica să nu mai accepte bani de la stat, nici în salarizarea clerului, nici în construcția și renovarea bisericilor.     Biserica să nu facă politică de nici o culoare… Să-i învețe pe oameni să-și plătească dările către stat fără cârtire.     Biserica să-i învețe pe angajați când muncesc să o facă pentru Domnul, iar pe patroni să-i învețe să-i plătească la timp și să nu lucreze cu ei „la negru”.     Biserica să inoculeze mereu în oameni speranța unei lumi mai bune, dar până atunci să-i oblige să o facă pe asta mai suportabilă și mai frumoasă.